Adevărul gol-goluţ cântăreşte greu: Un model supraponderal a pozat ca Gigi Hadid

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
1 Februarie 2018
Un model plus-size şi un fotograf de modă au recreat o fotografie nud realizată de Gigi Hadid.
Gestul contează, nu kilogramele în plus! Cam aşa poate fi interpretată ideea modelului plus-size Diana Sirokai de a recrea împreună cu fotografa Karizza o imagine emblematică din lumea modei, o poză nud realizată de Gigi Hadid.

Sirokai şi Karizza au mai lucrat împreună într-un proiect asemănător, când au recreat câteva imagini făcute de Kim Kardashian. De data aceasta au ales o idee şi mai îndrăzneaţă, cu o diferenţă de talie şi de greutate mai mare, contrastul fizic fiind şi mai puternic. Imaginea postată pe Instagram o arată pe Diana dezbrăcată, cu o pereche de botine în picioare, acoperindu-şi sânii cu mâinile în timp ce priveşte spre camera foto, repetând poziţia în care a pozat Gigi Hadid. "Mă întrebam cum ar arăta un model plus-size într-o asemenea poză", este comentariul afişat lângă această imagine.

"Vreau să vă spun că admir puterea voastră de a arăta lumii aşa cum sunteţi şi de a vă iubi în modul în care o faceţi. Amândouă arătaţi minunat în poze", a scris cineva pentru a le încuraja.

Deşi au fost multe comentarii pozitive care o susţineau pe Diana în demersul său care promovează diversitatea în industria modei, au apărut şi inevitabilele contestări ale celor care susţin că nuditatea over-size nu ar trebui încurajată.

Indiferent în ce tabără te situezi când judeci aceste imagini, este incontestabil faptul că Diana e o femeie frumoasă. Şi nu contează cine este cea mai frumoasă în aceste fotografii, ci faptul că ele surprind frumuseţea feminină în toate formele sale, notează Bored Panda.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod