Afinele ar putea deveni noul remediu pentru Alzheimer


Micile fructe aromate sunt adăugate adesea la cereale, salate, deserturi sau sunt consumate simple, dar ar putea dobândi curând valoarea unui medicament. În afară de reducerea riscului de cancer și boli cardiace, se pare că afinele te pot proteja și împotriva maladiei Alzheimer.
Oamenii de știință s-au orientat spre afine ca remediu potențial pentru boala Alzheimer. Recent au fost realizate 2 studii efectuate de echipa de cercetători a Centrului Academic al Universității din Cincinnati. „Descoperirile pe care le-am făcut confirmă rezultatele obținute în trecut în cadrul studiilor efectuate pe animale, precum și în studiile la care au participat oameni. Am reușit să susținem ideea că afinele sunt foarte utile pentru îmbunătățirea memoriei și menținerea funcțiilor cognitive în cazul adulților de vârsta a treia”, a spus dr. Robert Krikorian, autorul studiului.
Culoarea intensă a afinelor se datorează compușilor numiți antocianine, care se regăsesc și în alte fructe și legume cum ar fi merișoarele, varza roșie și vinetele. În cadrul studiilor realizate anterior se dovedise că antocianinele asigură o protecție ridicată împotriva bolilor cardiace, afecțiunilor neurodegenerative și a unor tipuri de cancer. Se pare că tocmai nivelul ridicat de antocianine, dar și de alți antioxidanți din afine creează efectele benefice ilustrate de cele mai recente studii.
Potrivit Asociației pentru Alzheimer din SUA, 5,3 milioane de adulți suferă de boala Alzheimer, o afecțiune care provoacă distrugerea neuronilor, pierderea memoriei și declinul funcțiilor cognitive. Din totalul diagnosticurilor aproximatix 5,1 milioane de adulți au vârsta de peste 65 de ani.
Pe măsură ce durata vieții crește, iar numărul persoanelor de vârsta a treia devine mai ridicat, se preconizează că și numărul de cazuri de Alzheimer va avansa. Asociația pentru Alzheimer consideră că până în 2025 se va ajunge la 7,1 milioane de cazuri de Alzheimer, ceea ce reflectă o creștere cu 40% a totalului de cazuri.
În cadrul studiilor preliminare realizate de dr. Krikorian și echipa sa au fost obținute indicii importante cu privire la capacitatea afinelor de a preveni manifestarea simptomelor specifice bolii Alzheimer. Astfel, cele două studii care au urmat au fost desfășurate pentru a oferi o bază solidă afirmațiilor cu privire la efectul util al acestor fructe.

 
Pudra de afine îmbunătățește activitatea creierului și stimulează performanțele cognitive

Primul dintre cele două studii a vizat 47 de adulți care aveau un declin mediu al funcțiilor cognitive și cel puțin 68 de ani.
Participanții au primit câte o porție de pudră de afine congelate, echivalentul unei porții de afine proaspete, în fiecare zi timp de 16 săptămâni. Potrivit dr. Krikorian, persoanele care au consumat pudra de afine au obținut o ameliorare a modului de funcționare a creierului, precum și a capacităților cognitive, față de cele care nu au consumat deloc afine.
„Grupul de participanți care a consumat afine a înregistrat un progres în ceea ce privește funcția de memorare, plus un acces mai rapid spre cuvinte și concepte noi. De asemenea, am observat și o activitate intensificată la nivelul întregului creier”, a pus specialistul.
Cel de-al doilea studiu a vizat 94 de participanți cu vârste cuprinse între 62 și 80 de ani, care aveau probleme ușoare cu memoria. S-au realizat 3 grupuri, dintre care unul a primit pudră de afine, altul ulei de pește (care conține Omega-3 și se consideră că ar putea stopa boala Alzheimer), iar cel de-al treilea o substanță placebo.
„Rezultatele nu au fost concludente în cadrul celui de-al doilea studiu pe care l-am realizat.
Participanții care au consumat pudră de afine sau ulei de pește separat au înregistrat o ameliorare a funcțiilor cognitive, dar problemele de memorie nu au fost eliminate”
, a spus dr. Krikorian.
Cercetătorii consideră că diferența dintre rezultatele celor două studii a fost dată de faptul că participanții la cel de-al doilea experiment nu prezentau un declin accentuat la nivel cognitiv. „Deși este pozibil ca afinele să nu ofere un tratament alternativ pentru persoanele care au probleme minore la nivel cognitiv, considerăm că sunt foarte utile pentru pacienții care prezintă o deteriorare mai accentuată a acestor funcții”, a concluzionat dr. Krikorian.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod
;