5 gustări sănătoase din 3 ingrediente

de Amalia Skelton, 21 Septembrie 2018

Vrei să-ți remodelezi silueta, dar nu ai timp să gătești? Descoperă 5 gustări sănătoase, cu un număr redus de ingrediente.
Ai un program aglomerat, iar timpul pentru planificarea meniului este de cel mult 30 de minute pe zi? Ei bine, nu înseamnă că trebuie să mergi mereu la restaurant sau să comanzi mâncare acasă ori la birou. Felurile de mâncare din meniul restaurantelor au adesea mult mai multe calorii decât ai nevoie, iar excesul va favoriza acumularea kilogramelor în plus și celulita. Chiar dacă nu îți place să gătești poți prepara gustări sănătoase și rapide, fără să te stresezi. Economia de calorii și gustul bun te vor convinge să mai dai o șansă propriilor forțe atunci când vine vorba despre obținerea unui meniu delicios, cu puține calorii.

 
Încearcă 5 gustări sănătoase gata în timp record:

 
1. Pui cu susan

Ingrediente:
 
- 1 cană de mazăre;
- 150g de piept de pui fără piele, rumenit la grătar și tăiat cubulețe;
- 1 lingură de ulei de susan.
 
Cum se prepară:
 
Amestecă bine ingredientele și savurează gustarea consistentă de fiecare dată când ți se face foame între mese. Chips-urile vor deveni o amintire, iar rotunjimile inestetice vor dispărea mult mai repede.
Preparatul are 250 de calorii și doar 2,5g de grăsimi. Dacă nu-ți place mazărea crudă, poți pune cantitatea necesară într-un vas special pentru cuptorul cu microunde, cu 2 linguri de apă. Lasă 2 minute sau până când mazărea se înmoaie, scurge lichidul în exces și lasă 15 minute la răcit. După aceea poți amesteca rapid ingredientele și vei savura o gustare sățioasă, care ține apetitul sub control timp de câteva ore.

 
2. Quesadilla cu ciuperci

Îți place mâncarea mexicană? Poți savura gustul brânzei cremoase și al ciupercilor în cadrul unei rețete foarte aromate, dar cu puține calorii și grăsimi saturate. 
 
Ingrediente:
 
- 1 cană de ciuperci tăiate fin;
- 30g de parmezan sau brânza Cheddar rasă;
- tortilla din făina integrală.
 
Cum se prepară:
 
Pune o linguriță de ulei într-o tigaie și adaugă ciupercile. Rumenește-le timp de 3 minute, apoi amestecă-le într-un bol cu brânza rasă. Întinde o tortilla pe un platou. Pune amestecul pe o jumătate, iar cealaltă preseaz-o ușor deasupra. Pune quesadilla obținută într-o tigaie și rumenește-o timp de 2 minute, la foc mic.
Taie felii sau gustă direct din acest deliciu cu numai 203 calorii și 7g de grăsimi.

 
3. Gustare crocantă cu avocado

Îți este foarte greu să reziști chips-urilor din preajma ta? Prepară această variantă sănătoasă și vei putea ocoli mai ușor alimentele care îți pun în pericol dieta.
 
Ingrediente:
 
- 3 linguri de piure de avocado;
- 4 biscuiți crocanți din făină integrală;
- 2 linguri de roșii uscate, tocate mărunt.
 
Cum se prepară:
Amestecă piureul de avocado cu puțină sare, piper și usturoi pudră într-un bol. După aceea întinde mixul obținut pe biscuiți și presară roșiile uscate. Această gustare are doar 310 calorii și 7,5g de grăsimi. Dacă nu găsești roșii uscate poți alege varianta cu ulei, dar folosește prosoape de hârtie pentru a absorbi excesul de grăsimi. 

 
4. Pizza cu blat din ciuperci

Adori pizza dar ai ajuns să o ocolești din cauza excesului de calorii? Încearcă această variantă care te ajută să te menții în formă în timp ce savurezi un gust delicios.
 
Ingrediente:
 
- 6 ciuperci mari;
- 2 linguri de piure de roșii, din roșii de la conservă;
- 30g de brânză Ricotta.
 
Cum se prepară:
 
Tapetează o tavă cu hârtie de copt, adaugă ciupercile, fără cozi, și lasă-le la foc mic timp de 8-10 minute sau până când se înmoaie.
Toacă separat cozile ciupercilor, amestecă-le cu piureul de roșii, cu brânza, puțin piper și sare. Scoate ciupercile din cuptor, umple-le cu acest amestec și lasă la cuptor încă 3 minute, până când brânza se topește și face o crustă delicioasă. Fiecare ciupercă va avea numai 100 de calorii și 3g de grăsimi.

 
5. Biluțe de ton

Consistente și gustoase, sunt ideale pentru pauzele dintre cursuri sau atunci când te pregătești pentru un examen.
 
Ingrediente:
 
- 100g de ton mărunțit în suc propriu;
- 10 măsline negre, fără sâmburi, tocate mărunt;
- 30g de parmezan ras.
 
Cum se prepară:
 
Scoate tonul din conservă și scurge-le bine de lichid. După aceea amestecă-l cu celelalte ingrediente, tapetează o tavă cu hârtie de copt, formează biluțe de mărimi egale și lasă-le la cuptor 5 minute, la foc mic. 5 biluțe vor avea 190 de calorii și 9g de grăsimi.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod
;