Ce simt copiii când ne înșelăm partenerul?


Copilul simte starea sufletească a părintelui după un zâmbet, după o privire, după un gest, după tonul vocii, după cuvintele folosite
Se spune că extratereștrii cei gri se înfruptă din energia noastră sexuală și au tot interesul să ne-o intensifice... Așa am citit undeva. Acesta o fi motivul pentru care unii își înșeală partenerul/partenera? Se întâmplă des. Deși, unii se laudă că nu o fac. 

De ce se întâmplă? Cei mai mulți aduc motivul indisponibilității partenerului/partenerei: că nu mai simt iubire, că nu li se mai  acordă atenție, că sunt refuzați adesea când e vorba de a face dragoste (ca să vorbim frumos), că partenerul/partenera s-a îngrășat prea tare și nu mai prezintă interes, că e rău/rea, că a manifestat agresivitate (aici chiar merită!), că sunt umiliți, că e o luptă între ei, că celălalt s-a schimbat și a devenit insuportabil, că trăiesc împreună doar pentru bani, că el/ea are un amant/o amantă(sau ea are o amantă!), că locuiesc împreună, au copii și nu pot să părăsească locuința sau să-l dea pe celălalt afară; că nu pot divorța pentru a nu-i afecta pe copii...

Ce simt copiii noștri? 

Dacă ne gândim bine și ne amintim un pic, recunoaștem că ne simțeam ca în sânul lui Avram când în familie era o atmosferă veselă, plină de iubire și pace și noi (copii fiind) primeam toată atenția celor doi îndrăgostiți care ne-au conceput. Imaginați-vă tabloul și simțiți. 
Așa simt și copiii noștri/voștri. Orice supărare a părintelui se manifestă și asupra copilului. 
Copilul simte starea sufletească a părintelui după un zâmbet, după o privire, după un gest, după tonul vocii, după cuvintele folosite. Trebuie ca părintele să fie un foarte bun actor pentru a-l putea păcăli pe fiul/fiica sa. 

Dar ce simt ei, atunci când tatăl/mama îl înșeală pe celălalt? Aici sunt mai multe variante, care depind de felul cum a fost crescut copilul. 
Dacă în familie s-a păstrat o tradiție de creștini educați în spiritul religios, copilului i se va părea o monstruozitate și va avea tendința să îl urască pe cel care ,,a greșit”, aceasta transformându-se într-o rană emoțională care îl va marca toată viața, dacă nu va lucra să o vindece.
Dacă în familie se promovează așa-zisa viață modernă, care îți permite să mai și greșești, copilul va suferi mai puțin, dar va deveni și el ceea ce a văzut ca model parental. 

Dacă valorile care i se prezintă copilului sunt cele promovate de mass-media, el nu va mai ști să discearnă între bine și rău, luând de bun tot ce se află pe micul ecran (televizor, calculator).

În oricare dintre situații, însă, copilul va simți o ruptură, uneori se va învinovăți pe sine, își va pierde încrederea în el și în părinți, va urma modelul oferit de părinți, indiferent dacă îi place sau nu...
Adică, va deveni și el un adult care își va înșela partenerul/partenera, în cele mai multe cazuri.

Ce facem, cum ne purtăm cu copiii? Sunt doar două soluții:

1. Cel mai bine este să NU ne înșelăm partenerul/partenera. Pentru că se va crea o distanță, pe care copilul o va simți involuntar.
2. Orice minciună îl va îndepărta pe copil, într-un fel sau altul... E bine să i se explice adevărul, așa încât să poată înțelege (în caz de separare a părinților) situația și să i se arate multă iubire, pentru a nu resimți durerea foarte intens.
Am întâlnit persoane care voiau (sau o făcuseră deja) să își înșele soția/soțul, dar nu doreau să provoace suferință copilului (adică pozau în părinți model...), însă ei considerau că acum trăim într-o lume modernă, în care sunt permise multe... 
Adică, noi avem voie să greșim, dar copilului îi arătăm cât de corecți, cinstiți și buni suntem? 

NU. Nu se poate așa. E o mare minciună cu care ne amăgim. 
Judecați singuri! Cum e?

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod