5 idei de cină ușoară fără multe calorii

Dacă preferi să mănânci ceva ușor la cină ca să mai dai jos din kilogramele luate de sărbători, îți propunem să încerci aceste 5 idei de cină ușoară, fără multe calorii.

1. Dovleac copt cu roșii, spanac, pui și mozzarella

 
O jumătate de dovleac copt şi făcut spaghete cu furculiţa plus sos de roşii, ciuperci, spanac, ulei de măsline, pui şi mozzarella. Ca totul să fie mai rapid, poți să pui la cuptor 4 jumătăți de dovleac ca să le ai coapte pentru serile în care nu ai timp să gătești. Astfel, îi faci spaghete cu furculița, pui în el puțin suc de roșii, ciuperci, spanac, piept de pui la grătar și mozzarella, stropești cu ulei de măsline și îl lași la cuptor 10-15 minute. 


2. Shakshuka cu legume și ou

 
Cartofi dulci, adei roşu, ceapă roşie, ardei iute și dovlecel înăbuşite puțin într-o tigaie cu capac alături de un ou aruncat deasupra și lăsat sub capac până când se pătrunde. O altă variantă ar fi să folosești o tigaie pe care o poți introduce în cuptorul încins câteva minute ca să se pătrundă oul. 


3. Fâşii de carne de vită făcută la wok cu ardei, ceapă şi ciuperci

 
Preparatele făcute la foc rapid în wok sau într-o tigaie mai adâncă sunt foarte rapide și combină o mulțime de legume. Folosește carnea de vită tăiată fâșii alături de ardei, ceapă, dovlecei sau alte legume pentru a obține o cină ușoară, fără multe calorii!


4. Legume și carne la cuptor

 
Legumele cu carne la cuptor pot să fie o soluție rapidă și fără bătăi de cap pentru a obține o cină gustoasă și sănătoasă. Folosește broccoli, ardei, ceapă roșie și cartofi pe care să le stropești cu ulei de măsline și condimente.
Alături, în aceeași tavă se pune o bucată de carne asezonată cu sare și piper. Se introduc la cuptorul încins timp de 10 minute, după care se întoarce carnea și se mai lasă încă 10-15 minute.  


5. Supă-cremă de mazăre

 
Se pun la fiert în apă o ceapă tăiată mare, o rădăcină de pătrunjel tăiată mare, puțină țelină și un cartof tăiat în patru. După ce au fiert 10 minute, se adaugă mazărea congelată. După încă 5 minute se pasează supăa cu ajutorul unui blender de mână şi se asezonează cu sare, piper şi ulei de măsline.
Poţi să serveşti supa cu sau fără crutoane. 

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod