Cum să te comporţi cu un coleg agresiv

E criză, banii sunt tot mai puţini, iar pretenţiile şefilor din ce în ce mai ridicate. În acest context, tensiunea pluteşte în aer tot mai des, iar certurile la serviciu se iscă de la te miri ce.
E criză, banii sunt tot mai puţini, iar pretenţiile şefilor din ce în ce mai ridicate. În acest context, tensiunea pluteşte în aer tot mai des, iar certurile la serviciu se iscă de la te miri ce.

Dacă mai ai şi un coleg de birou cu gură mare, căruia nimic nu-i convine, mereu îmbufnat şi pus pe harţă, atunci categoric ajungi acasă cu nervii întinşi la maximum. Însă o astfel de situaţie, spun experţii, poate fi gestionată corect, astfel încât la serviciu să te simţi bine chiar dacă ai nimerit în birou tocmai cu acel coleg care se uită constant urât la ţine, se enervează extrem de repede şi uneori te mai agresează folosind drept arme "cuvinte potrivite".
 

Nu-ţi fă iluzii: nu-l poţi schimba!

 
Alina Barbu, agent de vânzări, povesteşte că la ea la serviciu există un coleg care este în permanenţă pus pe ceartă, cu oricine, indiferent de motiv. "Cand intră în birou, îmi provoacă o stare de indispoziţie. Mă enervez şi eu şi nici nu-mi mai fac treaba aşa de bine. Când am realizat cât de tare mă supără prezenţa lui, am preferat să plec în birou, pe teren, atunci când se întoarce el", spune tânăra de 27 de ani. Alina a găsit o soluţie, însă poate că fuga nu este cea mai bună rezolvare la astfel de situaţii de la job.
Ce e de făcut atunci?
 
"Cu toţii avem de-a face cu un coleg sau un şef agresiv. Să nu ne facem iluzii: nu-i putem schimba. Singura variantă este să facem faţă cu succes atât agresiunii, cât şi stărilor de frustrare şi anxietate care se nasc în noi", spune psihoterapeutul Gina Gheoca. Trebuie să învingi pe cineva. "Este posibil ca interlocutorul să aibă dreptate în ceea ce spune, chiar dacă felul în care o spune este agresiv. Prin urmare, ascultă cu atenţie ce are de spus acesta, chiar dacă tonalitatea şi gestica sunt exagerate", recomandă pshioterapeutul.

Următorul pas este să nu răspunzi cu aceeaşi tonalitate:
"Volumul vocii tale trebuie să fie cât mai încet, conciliant şi calm posibil".
 

"Vom rezolva împreună!"

 
Răspunsul tău, recomandă Gina Gheoca, nu trebuie să fie grăbit şi în formă de ripostă: "Da, dar şi tu...".  O asemenea replică nu va face decât să alimenteze agresivitatea. Cel mai bine este să veniţi cu explicaţii, argumente şi exemple la obiect, în funcţie de problemă pe care colegul a ridicat-o. "Daca nici aşa colegul nu s-a calmat, atunci, cu o atitudine prietenosa şi veselă, spune-i că oricare ar fi problemă, o veţi rezolvă impreuna", recomandă Gina Gheoca.

 

Dar când e vorba de şef?

 
Dacă agresivitatea verbală este o caracteristică a superiorului tău, iar tu nu îţi găseşti alt loc de muncă şi ţi-e teamă să pleci de la actualul job, atunci n-ai la îndemână decât o variantă. "In situaţia în care este vorba despre un şef în faţa căruia nu poţi face absolut nimic, nici măcar să zici un cuvânt, atunci, de fiecare data când are un comportament verbal agresiv, ia o foaie de hârtie şi scrie ce simţi şi ce gândeşti despre el. Nu ţine în tine! Pune totul pe hartie", este de părere psihoterapeutul Gina Gheoca.
 

Comentarii (5)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • mihaela pe 9 Oct 2010, 20:05
    coleg agresiv

    de fapt a trebuit sa o pocnesc eu... ca sa se linisteasca.. i-am facut-o...

    0
    2

  • alexandra pe 28 Sep 2010, 15:12
    gramatica!

    Nu-ti FA iluzii???? chiar nu verifica nimeni textele astea?

    2
    0

  • mihaela pe 15 Sep 2010, 12:08
    coleg agresiv

    am trait cosmarul langa o colega agresiva, care la fel cand venea la serviciu tipa si trantea, nimic nu-i convenea. asta pana cand a sarit la bataie....cand a vazut ca o ignor

    2
    1

  • ssamara20 pe 14 Sep 2010, 15:05
    ...

    problema este ca la noi in societate foarte multi oameni din diferite categori sociale "sufera" de lipsa de bun simt si respect. Oriunde megi poti intalni un astfel de om care sa te agreseze verbal incepand de la vanzatoare de la colt pana la un medic sau un profesor poate chiar seful sau un coleg, din pacate putini oameni sunt pregatiti din punct de vedere pshilologic pentru meseria pe care o au. Romani dau dovada ca nu sunt prea civilizati oriunde: in scoli ,in trafic, in spitale ,la locul de munca , in familie etc. si cand ai parte de toate aceste tratamente zilnic incepi sa o cam iei razna oricat de optimist si ignorant ai vrea sa fi...lectia de bun simt lipseste la romani , nu va mai mirati ca in europa suntem asociati cu etnia rroma datorita comportamentului

    1
    1

  • adi pe 14 Sep 2010, 07:29
    ...pune totul pe hartie

    ... si ,,pac'' la gazeta! Macar la gazeta de perete...

    4
    2

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod