Cand iubirea doare

Cultura de masa a cultivat de-a lungul timpului o fascinatie romantica pentru iubirea obsesiva. Deseori in filme auzim expresii ca "Tu esti obsesia mea!", fara ca aceasta...

Cultura de masa a cultivat de-a lungul timpului o fascinatie romantica pentru iubirea obsesiva. Deseori in filme auzim expresii ca "Tu esti obsesia mea!", fara ca aceasta sa ne surprinda catusi de putin.

Filme ca "Atractie fatala", "Basic Instinct" sau "Infidela", care infatiseaza iubirea obsesiva ca un episod psihotic, in culori sumbre, ne incita prin starea de extaz generata de aceasta pasiune in fata careia o relatie fireasca si sanatoasa pare lipsita de stralucire.

Iubirea obsesiva pare a fi lumea unei emotionalitati crescute si a unei sexualitati transcendente. Acest tip de iubire, care de fapt are foarte putin de-a face cu iubirea propriu-zisa, pare a fie apogeul pasiunii, aceasta viziune romanticizata ascunzand insa latura intunecata a obsesiei.

Iubirea sanatoasa tinde catre incredere, respect reciproc, compasiune. Iubirea obsesiva, pe de alta parte, este dominata de frica, posesivitate si gelozie. Este volatila si uneori chiar periculoasa. In final, ea niciodata nu satisface, nu hraneste si rareori da o stare de bine.

Bineinteles ca nu orice relatie intensa, romantica poate fi etichetata drept obsesiva. La inceputul oricarei iubiri toti trecem printr-o stare care aduce foarte mult cu dragostea obsesiva. Este posibil sa ne preocupe foarte mult o persoana nou aparuta in viata noastra, fara a fi insa condusi de obsesie.

Iubitii obsesivi nu depasesc insa aceasta stare de preocupare. Lumea lor se ingusteaza treptat prin neglijarea familiei, a prietenilor si activitatilor care inainte erau importante pentru ei, pentru a se putea concentra asupra persoanei iubite. Pe masura ce lumea lor se ingusteaza, nevoia lor fata de persoana iubita creste considerabil. In cazul in care aceasta nu le impartaseste sentimentele, lovitura este de nesuportat.

Respingerea este cosmarul obsesivilor. Cand se confrunta cu pierderea persoanei iubite sau cu dezinteresul acesteia, obsesivii nu renunta. Dimpotriva, devin din ce in ce mai disperati. Cheia intelegerii obsesiei sta in urmatoarea afirmatie: respingerea declanseaza iubirea obsesiva.

Multi stiu deja ca sunt obsesivi. Altii, desi sunt intr-o relatie care le provoaca multa suferinta si sunt nemultumiti de propriul comportament, nu inteleg ce se intampla. Iubirea obsesiva are multe fete - de la asistenta care nu-si face treaba din cauza fanteziilor sexuale cu un doctor casatorit, pana la sotul care-si ataca zi si noapte sotia credincioasa, ca sa se asigure ca nu-l insala, si lista exemplelor poate continua.

Daca stii ca esti sau suspectezi ca ai putea fi un obsesiv, exista tehnici care te pot ajuta sa depasesti durerea, confuzia si anxietatea. Daca esti la polul opus, adica tinta unei astfel de iubiri, sa stii ca nu esti singura si ca exista si pentru tine sanse de a restabili o oarecare normalitate in viata ta.

Desi obsesivii si victimele acestora pare ca au probleme diferite, ei impartasesc un puternic sentiment de neputinta asupra propriei vieti. Viata obsesivului este dominata de impulsuri, pasiuni si fantezii aparent necontrolabile, in timp ce viata victimei acestuia este deseori dominata de nevoia de a scapa de o urmarire neincetata si distructiva.

A renunta la obsesie nu inseamna a renunta la pasiune. Inseamna a renunta la suferinta, anxietate, haos, umilinta, gelozie si posesivitate. O data ce elimini aceste obstacole din calea unei relatii sanatoase, te vei elibera, astfel incat vei reusi sa descoperi adevarata intimitate, singura cale spre o iubire cu adevarat satisfacatoare.

 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • just.me.deea pe 16 Aug 2008, 01:55
    :)

    foarte tare imi place

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod