Teroare în inima Europei: Explozii la aeroportul şi în metroul din Bruxelles

Potrivit bilanţului provizoriu, niciun cetăţean român nu se numără printre victime. Bilanţul atacurilor din capitala Belgiei continuă să crească.

Cel puţin 31 de persoane au murit marţi, iar alte 200 au fost rănite în urma exploziilor produse pe un aeroport şi în staţii de metrou din oraşul belgian Bruxelles, în mai multe atacuri teroriste care par să fi fost coordonate, afirmă surse citate de presa belgiană.

Alte două explozii au fost semnalate în staţiile de metrou Schuman şi Maalbeek, foarte aproape de sediul Comisiei Europene. Trei centuri cu explozibil, nefolosite, au fost găsite pe aeroportul din Bruxelles, anunţă presa belgiană, citată de news.ro.



Una dintre exploziile produse marți dimineață la aeroportul Zaventem din Bruxelles este foarte probabil să fi fost cauzată de un atacator sinucigaș, a anunțat procurorul federal al Belgiei, Frederic Van Leeuw, potrivit AFP și Reuters. "În această dimineață au avut loc două explozii în sala de plecări la Zaventem (aeroportul din Bruxelles), dintre care una probabil a fost cauzată de un atacator cu bombă sinucigaș; după circa jumătate de oră a avut loc o explozie la (stația de metrou) Maelbeek", a spus Frederic Van Leeuw, citat de Agerpres.

Deflagrațiile s-au produs în jurul orei locale 08:00 (07:00 GMT), în zona de plecări a aeroportului internațional Zaventem din Bruxelles.

Tot marți dimineață în stația de metrou Maelbeek din Bruxelles s-au produs cel puțin două explozii, iar la stația Schuman, ambele în apropierea principalului sediu al Comisiei Europene și a sediului Consiliului European, s-a produs o altă explozie, potrivit unor martori citați de presa locală.


Chiar înainte de producerea celor două explozii de la aeroport au fost trase focuri de armă şi s-au auzit strigăte în arabă, transmite agenţia de presă Belga.

Autorităţile au activat planul de catastrofă regională şi toate drumurile care duc spre aeroport sunt închise, inclusiv traficul feroviar spre şi dinspre aeroport care a fost închis, iar autorităţile au cerut populaţiei să evite deplasările.

 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Lucian pe 22 Mar 2016, 22:35
    Danke schön Frau Merkel

    FOSTA Europă îţi va rămâne recunoscătoare pt. aducerea terorismului în inima ei. Şi pt. distrugerea ei. Hitler a fost un blând copil pe lângă tine. Yawoll !

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod