Eroii dezastrului de pe ”Național Arena”

Mă tot gândesc decâteva zile ce-o fi fost în minetea lui Sorin Oprescu și a lui Mircea Sandu când au recepționat noul stadion? Fiecare în felul lui s-a bătut cu pumnii în piept că a

Mă tot gândesc decâteva zile ce-o fi fost în minetea lui Sorin Oprescu și a lui Mircea Sandu când au recepționat noul stadion? Fiecare în felul lui s-a bătut cu pumnii în piept că a realizat ceva.

Sorin Oprescu s-a și văzut cu al doilea mandat de primar al Capitalei în buzunar, iar Mircea Sandu s-a gândit că cea mai mare problemă cu organizarea finalei Ligii Europa la București, cea a stadionului, a fost rezolvată.

Numai că ”Național Arena” le-a explodat în față. Superficialitatea, superioritatea gratuită și prostia și-au dat mâna într-o seară dezastru pentru milioane de români.

Nu a existat de mult un moment care să ne arate cât de incompetenți sunt unii dintre cei aleși să rezolve problemele comunității.

De la răgetele unei vedete umflate cu tehnologie, mă refer la Inna (foto), la un cântăreț care își bate joc de imn, Marcel Pavel, până la un primar și un șef de federație cel puțin iresponsabili care au compromis un meci internațional și sezonul de toamnă al reprezentantelor României în cupele europene, toți s-au unit într-un cor al neputinței și au dezamăgit 55.000 de oameni aflați în tribune și 4.000.000 de români aflați în fața televizoarelor.

Niciunul dintre ”eroii serii” nu și-a cerut scuze.

Compromisurile și corupția nu fac decât să ne aducă în acest punct în care asistăm neputincioși la dezastrul produs de o mână de incompetenți. Poți să chemi mama firmelor din Germania, din Olanda, din Japonia, dacă cel chemat să supravegheze lucrările e nepriceput și, uneori, mai mult decât atât, se alege praful.

”Național Arena” a intrat în istorie - e unul dintre cele mai scumpe stadioane din Europa pe care nu se poate juca fotbal.

O dată cu mărețul obiectiv, măreața inaugurare va fi un bolonav greu legat de gâtul actualului primar și al șefului federației de fotbal. Trebuie să înoate zdravăn ca să nu se scufunde.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod