școala

Dragă Sistem de Învățământ, fii blând cu copiii noștri!

Dragă Sistemule, tocmai m-am întors de la școala în care copilul meu va merge de luni, în clasa a treia. Am zugrăvit pereții clasei, am pus perdele curate, am șters și am igienizat fiecare colțișor al sălii de clasă. Sunt obosită, mă dor umerii, dar înainte de a mă duce la somn, vreau să îți mai spun câteva lucruri.
Poate că nu ai cum să faci curățenie în fiecare clasă sau să repari fiecare crăpătură, dar astea sunt niște lucruri de care copiilor noștri, până la urmă, nu prea le pasă. Ei nu se uită la pereți, pentru ei contează foarte mult cum se simt.

Așa că, dragă Sistemule, închid ochii la pereții tăi și te rog, în schimb, să fii blând cu ei. Aș vrea să nu mai aud niciodată de oameni de-ai tăi care pedepsesc copiii, îi bat, îi ridiculizează sau îi jignesc. Aș vrea ca fiecare cadru didactic să dea dovadă de empatie în meseria pe care a ales-o.

Aș mai vrea, dragă Sistemule, ca școlile să fie un loc al bucuriei, în care copiii să meargă zilnic cu drag.
Să fie un loc al încurajării creativității, curiozității, descoperirii și învățării cu plăcere și nu unul în care să li se ceară să memoreze mecanic tone de informații pe care să le redea la comandă. Mi-aș dori ca învățarea să se întâmple mai mult la clasă și cadrele didactice să nu-și pună baza în temele pentru acasă. Să nu-i mai încarce cu teme care să le ocupe timpul mai ceva ca un job cu normă întreagă la care ți se mai cer și ore suplimentare. Așa ajunge școala să fie chinuitoare! Nu vor fi deloc mai deștepți după ce vor fi stat până seara să facă teme.

Aș mai vrea și ca școlile să fie un loc al toleranței în care și copiii cu nevoi speciale sau de alte etnii/religii/culturi să fie ajutați să se integreze fără a primi etichete grele care să-i apese și mai tare.
Aș mai vrea ca, la catedre, copiii noștri să aibă, înainte de toate, oameni, nu mici Dumnezei atotputernici care îi împart în buni, proști, leneși, nesimțiți, săraci, bogați, grași, slabi, frumoși, urâți etc.

Aș mai vrea, dacă nu cer prea mult, ca și manualele să fie cât se poate de perfecte - că nu zice nimeni să nu greșești - toți greșim, dar sper să nu mai muți orașele pe hartă, să nu mai încurci mările între ele sau să uiți de acordul subiectului cu predicatul.

Mi-aș mai dori, dragă Sistem, să ai parte de oameni care să te ajute să devii din ce în ce mai bun și care să facă din binele copiilor noștri o prioritate.
Nu mai vrem măsuri aberante, programe schimbate și reschimbate, manuale tot schimbate și greșite. Am obosit să stau să urmăresc ce se tot modifică și modifică, iar și iar. Copiii noștri nu sunt șoareci de laborator pentru fiecare ministru care vine să te conducă după cum îi tună mintea!

Aș mai vrea, dragă Sistemule, să te gândești și la sănătatea copiilor noștri. Voiam să îți mai zic să ai grijă la igienă - să aibă apă curentă, băi curate, hârtie igienică, săpun, că astea ar trebui să fie lucruri de bază, dar s-ar putea să cer prea mult. Te rog să ai grijă măcar să nu cadă pereții pe ei și închide-ți bine toate fosele septice.
Le ucizi tu creativitatea și le iei bucuria de a învăța, dar măcar lasă-ni-i în viață!

Mult succes în noul an!

Cu speranță, mama unui copil care își lasă tot ce are mai scump pe lume în mâinile tale.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod