Cum stai cu dragostea pe Facebook?

Poate internetul sau Facebook-ul să te ajute să-ţi găseşti un partener sau o parteneră? E o întrebare pe care şi-o pun foarte mulţi oameni singuri. Mulţi dintre ei stau ore întregi în

Poate internetul sau Facebook-ul să te ajute să-ţi găseşti un partener sau o parteneră? E o întrebare pe care şi-o pun foarte mulţi oameni singuri. Mulţi dintre ei stau ore întregi în faţa calculatorului, îşi construiesc o biografie cât mai interesantă, îşi fac poze şi le postează, scriu mesaje, răspund la cele primite şi aşteaptă să se întâmple ceva.

Cred că Facebook-ul a dinamizat mult relaţiile dintre oameni, cred că poţi să-ţi găseşti jumătatea în spaţiul virtual, dar mai cred că nu e bine să-i supraestimăm virtuţile în ce priveşte iubirea.

Internetul e un alt mediu. Cred că ai mai puţine şanse să-ţi găseşti un partener decât dacă pleci în vacanţă cu prietenii. În jurul nostru sunt o grămadă de poveşti de succes despre cuplurile formate pe internet, dar asta doar pentru că ceaiurile dansante s-au demodat şi pentru că în cluburi muzica e atât de tare încât nu poţi purta o conversaţie.

De fapt, problema e alta. Ne petrecem din ce în ce mai mult timp în faţa ecranului de computer sau de smart-phone, tabletă, lap-top şi ce-o mai fii, încât, dacă vrem o relaţie, trebuie s-o găsim acolo unde trăim.

Pe vremuri, hora de duminică din mijlocul satului era locul unde se dădeau like-uri. Acum, chiar şi ceea ce facem în lumea reală pare lipsit de valoare dacă nu postăm două-trei imagini cu aventurile noastre din weekend.

Cu toată această transformare radicală a felului în care comunicăm, am senzaţia că o relaţie, ca să aibă o şansă, mai are nevoie de ceva. Toată tehnologia din lume nu poate face cu mult mai mult decât un bileţel care trece din mână în mână în timpul orei de matematică în care un băiat îi cere întâlnire unei fete.

De fapt , acolo, la prima întâlnire începe o cu totul altă poveste care n-are legătură cu reţelele de socializare.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod