Marcel Pavel va plăti 5.000 de lei pentru că a greşit imnul

Artistul şi Federaţia Română de Fotbal vor fi amendaţi, miercuri, cu câte 5.000 de lei, pentru intonarea imnului naţional cu alt text, înaintea meciului România - Franţa, anunţă prefectul Capitalei, Mihai Cristian Atănăsoaei, citat de Mediafax.
Artistul şi Federaţia Română de Fotbal vor fi amendaţi, miercuri, cu câte 5.000 de lei, pentru intonarea imnului naţional cu alt text, înaintea meciului România - Franţa, anunţă prefectul Capitalei, Mihai Cristian Atănăsoaei, citat de Mediafax.

Prefectul Capitalei a spus că, potrivit Legii 75/1994, care are ca anexă conţinutul imnului naţional, la evenimentele sportive de pe stadioane se intonează varianta scurtă a imnului, respectiv strofele unu, doi, patru şi 11.

Mihai Cristian Atănăsoaei a adăugat că prin HG 1157/2001, constituie contravenţie "intonarea imnului naţional cu alt text şi cu altă partitură decât cele stabilite de lege " şi se sancţionează cu amendă între 2.500 şi 5.000 de lei, Prefectura fiind una dintre instituţiile care pot aplica această măsură.

"Astăzi, Prefectura Capitalei va sancţiona FRF şi personala vinovată, în speţă Marcel Pavel, cu câte 5.000 de lei, aceasta fiind obligaţia legală a prefectului.
Dacă noi în ţară nu ne respectăm valorile naţionale, este cu atât mai probabil să nu fim respectaţi în competiţiile naţionale de către alţii, pentru că drapelul, imnul şi stema naţionale sunt simbolul României ca stat şi nu avem voie nici moral, nici legal să nu le respectăm"
, a declarat Atănăsoaei pentru MEDIAFAX.

Artistul a modificat textul imnului naţional, renuntând la versurile "Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume/ Triumfător în lupte, un nume de Traian!", afirmând că: "Se interpreta politic dacă spuneam asta. (...) Mi s-ar fi reproşat dacă aş fi cântat cu Traian". Mai târziu, artistul a revenit asupra declaraţiilor, spunând că: "A fost ca un îndemn pentru echipa naţională", a spus Pavel privind reluarea celor două versuri, în locul celor din strofa a doua.
În plus, cântăreţul a considerat că celor de pe stadion le va fi mai uşor să cânte cu el două versuri pe care le-au auzit deja.

"Am vrut să cântăm aceste versuri ca pe un îndemn. N-a fost rea-voinţă, n-a fost nimic tendenţios. A fost alegerea mea, ca toţi suporterii să cânte cu noi. Sunt onorat că am fost invitat să cânt imnul de stat", a spus Marcel Pavel, adăugând că în urma interpretării sale a primit mesaje de felicitare.

"N-a deranjat pe nimeni, decât presa... (Imnul n.r.) L-am cântat cu patos, cu demnitate, cu plăcere. Atmosfera a fost excelentă", a mai spus cântăreţul, declarându-se încă o dată onorat să cânte pentru echipa naţională pe noul stadion. "Nu mă interesează politica.
Să n-aud de politică"
, a mai adăugat el.

Primarul general Sorin Oprescu a pus pe seama emoţiilor greşeala lui Marcel Pavel. "Avea emoţii, că e om, nu e robot".

Hotărârea de Guvern 1157/2001 prevede că intonarea imnului national cu alt text şi cu altă partitură decât cele stabilite de lege constituie contravenţie, sancţionându-se cu amendă de la 2.500 de lei la 5.000 de lei. Aceeaşi HG prevede că, atât constatarea contravenţiei, cât şi aplicarea amenzii se fac "de către persoane împuternicite de ministrul Administraţiei Publice, de către prefect sau de împuterniciţii acestuia şi se aplică conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, primarului, preşedintelui Consiliului Judeţean, precum şi persoanei fizice sau juridice vinovate de săvârşirea contravenţiei".
7 Septembrie 2011
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod