Scenă revoltătoare: I-a dat amendă pentru parcare unui copil dintr-o mașină de jucărie

de Daniel Dumitrescu, 22 Octombrie 2018

Un gardian public a dat dovadă de exces de zel, amendând un copil aflat într-o mașinuță de jucărie. Întrebat cum va plăti acesta amenda, paznicul a ridicat din umeri.

Niciodată nu ești prea tânăr pentru a primi o amendă - așa pare să fi gândit, atât cât a putut gândi, un gardian public care i-a dat amendă pentru unei fetițe nevinovate pentru că mașinuța de jucărie în care se afla era oprită pe "partea greșită" a străzii conform codului rutier.

Scena comică pentru unii și recvoltătoare pentru mulți alții s-a petrecut pe 6 octombrie, în localitatea Boscombe, din Dorset, Anglia, iar înregistrarea video a fost postată de curând pe YouTube, relatează cotidianul britanic Daily Mail.

Micuța se afla într-o mașinuță teleghidată, pe care o controla tatăl său, când inspectorul s-a apropiat, a scris un tichet de amendă și l-a pus pe micul parbriz al mașinii de jucărie, spunând un timid "sorry".

Tatăl contrariat de promptitudinea gardianului, a filmat momentul și l-a întrebat pe acesta: "Cum o să plătească?".

Gardianul a ridicat din umeri și a recunoscut: "Nu știu." Funcționarul i-a explicat părintelui că mașinuța nu ar trebui să se afle acolo fără aprobare, în timp ce fetița privea cu candoare la bucata de hârtie pe care "nenea" în uniformă a pus-o pe mașina ei. "Nu contează, o să vorbesc cu șeful tău", i-a promis, relaxat, tatăl copilului.

În timp ce părintele a fost mai mult amuzat de această întâmplare, mulți dintre cei care au comentat incidentul s-au declarat revoltați de excesul de zel al gardianului.

 

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod