Părinții Mădălinei Manole nu se lasă: ce decizie au luat


Părinţii regretatei cântărețe, care a încetat din viaţă pe 14 iulie 2010, sunt hotărâţi să redeschidă dosarul privind moartea fiicei lor.

Ion şi Eugenia Manole nu se dau bătuţi şi vor să afle cu orice preţ condiţiile în care a murit fiica lor și se pregătesc pentru un nou proces, scrie ziarulring.ro.

"Mirabela (n.r. Dauer, care a afirmat recent că Mădălina Manole nu avea motive să se sinucidă) spune adevărul din tot sufletul. Mai e şi Maria Dragomiroiu, care a făcut declaraţii foarte acide la adresa criminalului. Mai sunt şi alte persoane publice, inclusiv probe audio-video provenind din anturajul lui (n.r. Petru Mircea), pe care procuratura nu a vrut să le ia în calcul", a spus Ion Manole.

"Sper ca Dumnezeu să ne ţină sănătoşi pentru că nu abandonăm acest caz. Suntem în tratative cu avocaţi pentru a interveni legal şi a redeschide dosarul.

Vom merge la Curtea Supremă de Justiţie şi, după ce vom epuiza toate căile de atac în România, ne vom adresa la CEDO. Sunt sigur că dosarul se va redeschide... Au existat cazuri redeschise şi după 20 de ani", a explicat tatăl Mădălinei Manole.



"În primul rând, Mădălina nu putea să bea acea cantitate de otravă decât dacă cineva i-o turna cu forţa, ea fiind inconştientă după ce i-a spart capul. Nu o spun eu, ci specialiştii. Adevărul va ieşi la iveală peste un an, cinci, zece... Aşteptarea nu e în favoarea noastră, că suntem bolnavi, dar opinia publică va afla adevărul", a încheiat el.

 

Foto: Mediafax

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod