Misiune îndeplinită pentru salvatorii din Thailanda: Toţi copiii au fost scoşi în viaţă din peştera Tham Luan

Acţiunea de salvare a copiilor prinşi în peştera Tham Luan din Thailanda s-a încheiat cu succes după ce toţi cei 13 membri ai echipei de fotbal au fost scoşi la suprafaţă.
Încă patru copii şi antrenorul lor, care au fost blocaţi timp de peste două săptămâni în peştera Tham Luang din Thailanda, au fost scoşi marţi la suprafaţă de echipa de scafandri, în a treia zi de desfăşurare a operaţiunilor de salvare, anunţă Daily Mail.

Copiii sunt acum îngrijiţi de cadre medicale prezente la faţa locului, a informat un oficial al marinei thailandeze citat de cotidianul britanic.

Deşi iniţial au anunţat că ultimii rămaşi în peşteră vor fi scoşi simultan în cursul zilei de azi, echipele au scos mai întâi doi copii, iar apoi i-a preluat pe ceilalţi separat.
Cel din urmă care a părăsit peştera inundată a fost antrenorul.

Cei 12 copii din echipa de fotbal Wild Boars şi antrenorul lor au rămas blocaţi pe 23 iunie în peştera pe care voiau să o exploreze după un antrenament, în momentul în care au fost surprinşi de o creştere rapidă a nivelului apei, cauzată de ploi torenţiale sezoniere.

Cei 13 tineri au fost descoperiţi de doi scafandri britanici pe 2 iulie. Tinerii se refugiaseră pe o stâncă aflată într-o cameră subterană parţial inundată şi aflată la mai mulţi kilometri în interiorul acelui complex carstic.

Duminică şi luni au fost scoşi la suprafaţă opt băieţi.
Aceştia au o stare generală de sănătate bună, iar unii dintre ei au cerut să mănânce la micul-dejun pâine cu ciocolată, au dezvăluit autorităţile locale. Ei se află încă în carantină din cauza riscului de infecţie şi vor rămâne cel mai probabil încă o săptămână pentru a efectua o serie de teste medicale.


Foto: Hepta, Daily Mail
10 Iulie 2018
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod