Cum arată acum băiatul lăsat de părinţi să moară de foame: Povestea unei fotografii emoţionante

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
În 2016, o voluntară din Danemarca a salvat de la moarte un băieţel înfometat din Nigeria. Un an mai târziu, copilul şi-a revenit şi acum merge la şcoală.
În Nigeria, copiii sunt adesea consideraţi vrăjitori şi sunt torturaţi sau chiar ucişi de părinţi. Liderii unor grupuri religioase susţin că aceşti copii sunt necuraţi şi le impun părinţilor să apeleze la ei pentru slujbe de exorcizare a "spiritelor malefice" care chipurile sălăşluiesc în sufletele acestor micuţi nevinovaţi.

În ianuarie anul trecut, Anja Ringgren Lovén, care lucrează pentru organizaţia DINNødhjælp ("În sprijinul tău"), o voluntară daneză implicată într-o campanie umanitară a plecat într-o misiune în Nigeria pentru a ajuta copiii abandonaţi. Ea a descoperit un băieţel părăsit de părinţi, subnutrit, care abia se mai ţinea pe picioare şi care ar fi murit cu siguranţă dacă nu l-ar fi ajutat.

Tânăra i-a dat să mănânce câţiva biscuiţi şi i-a dat să bea apă dintr-o sticlă, momentul fiind surprins într-o fotografie impresionantă. Băiatul suferea de malnutriţie şi a fost dus de urgenţă la un spital, unde medicii au depistat că avea viermi în stomac.
A trecut un an de atunci, iar viaţa băiatului s-a schimbat în bine. Anja l-a botezat sugestiv, Hope/Speranţă. După un tratament atent, a început să-şi revină. A luat în greutate şi s-a recuperat total, iar acum e greu de recunoscut.

Băiatul trăieşte într-un orfelinat condus de Anja Ringgren Lovén, împreună cu alţi copii consideraţi "vrăjitori", iar recent, el a început şcoala. "Toţi copiii au drepturi şi aceste drepturi trebuie să fie protejate întotdeauna", a scris Anja pe Facebook.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod