Copiii cu sindrom hemolitic-uremic îşi revin. Unul va fi externat

Ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, a anunţat că toţi cei şapte copii internaţi la spitalul Marie Curie fac progrese importante


Potrivit medicului Bălgrădean, lucrurile merg bine și pentru copilul internat la Terapie intensivă. "Lucrurile merg bine și pentru cel din Terapie intensivă, care a început ușor să își dea drumul la diureză. Problemele sunt legate de alimentația pe cale orală, este încă alimentat pe sondă naso-gastrică. În momentul în care va primi alimentație pe cale orală, sigur că lucrurile vor începe să meargă din ce în ce mai bine", a susținut șeful de secție.

Potrivit acesteia, este devreme ca medicii să se pronunțe dacă acești copii vor rămâne cu sechele.

"Este foarte devreme să stabilim în acest moment, în care nici nu s-a încheiat bine boala acută, care ar fi semenele de progresie a bolii renale pe viitor. Sunt lucruri pe care le urmărim, cunoaștem aceste lucruri și din cazurile pe care le-am avut anterior. În funcție de ceea ce se vede la controale se va stabili dacă există sau nu un impact asupra funcției renale. Apropo de durata dializei la acești copii, la cei la care s-a suprimat deja dializa, ea nu s-a încadrat în parametri în care să ne facă teamă pentru niște sechele renale viitoare.
Pentru cei care sunt încă cu proceduri de dializă, monitorizăm cu atenție acest lucru, știut fiind că în general peste 20 de zile de dializă reprezintă un semnal de atenție pentru tot ceea ce înseamnă pe viitor funcția renală a acestor copii"
, a arătat medicul.


Foto: Depositphotos, Mediafax

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod