Cine sunt victimele tragediei aviatice din Franţa: Primele imagini cu cei 16 elevi aflaţi la bord - FOTO


Numeroase persoane de naţionalitate germană şi spaniolă se află printre cele 150 de victime ale tragediei aviatice din Alpii francezi.

Din primele informaţii, la bordul avionului companiei Germanwings se aflau aproximativ 100 cetăţeni germani, 45 de spanioli, zeci de turci şi cel puţin un belgian, un olandez şi un danez.

Printre cei decedaţi de naţionalitate germană se numără 16 elevi, şase însoţitori de zbor şi o cântăreaţă de operă care călătorea cu bebeluşul ei, anunţă cotidianul britanic Daily Mail, citat de stirileprotv.ro.

Doi cetăţeni australieni, mamă şi fiu, se află totodată printre victime. Potrivit unor surse, la bord se află şi un pasager american, însă informaţia nu a fost confirmată.

De asemenea, au murit Marina Bandres Lopez-Belio (37 de ani), din Spania, dar care locuia în Manchester, şi băiatul ei de 7 luni, Julian.

Ministrul britanic de Externe Philip Hammond a precizat că printre victime se află şi britanici.

Toate cele 150 de persoane care se aflau la bordul avionului Airbus A320 au murit marţi.

Autorităţile de la Tokio au anunţat că în cursa terminată tragic au murit şi doi cetăţeni japonezi.

Avionul prăbuşit marţi dimineaţă aparţine companiei Germanwings, subsidiara Lufthansa, şi transporta 144 de pasageri şi şase membri ai echipajului. Printre victime figurează 6 7 de germani, între care doi bebeluşi, 16 adolescenţi din Haltern (nord-vestul ţării) şi doi cântăreţi de operă din Dusseldorf.

Ministerul român al Afacerilor Externe a anunţat, miercuri dimineaţă, că până la acest moment nu au fost identificaţi români care s-ar fi aflat la bordul avionului companiei Germanwings, informează Mediafax.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod