Denisa Tanase transpune frumusetea in parfumuri


Denisa Tanase este cunoscuta publicului datorita  proiectului  muzical  Bambi, trupa lansata acum 19 ani alaturi de sora ei, Raluca. Absolventa a scolii si facultatii de muzica, sectia Pedagogie muzicala, Denisa si-a concentrat activitatea vreme de doua decenii doar pe latura artistica, intre concerte, sesiuni de compozitie, studio sau proiecte de televiziune. Acum un an insa,  pornind de la pasiunea ei pentru arome a pus bazele propriului brand de parfumuri - my Geisha, incepand astfel propria afacere care se dezvolta rapid si cucereste un numar din ce in ce mai mare de consumatori. Si pentru ca tarile arabe au fost cele care au facut-o sa se indragosteasca de arome, in special de cele tipice acelei regiuni, Denisa a ales sa isi produca parfumurile si aromele proprii in Emiratele Arabe, in Dubai.

Urmandu-si pasiunea si din dorinta de a cunoste cat mai multe despre minunata lume a aromelor, Denisa a absolvit recent cursuri de parfumerie la ISIPCA Paris, una din cele mai renumite scoli de parfumerie din lume, infiintata de Guerlain. Recent afacerea ei s-a dezvoltat si pe zona de skincare, brandul ei devenind importator si distribuitor exclusiv al unui brand korean de skincare cunoscut la nivel international, numit Shangpree. Cat de lung a fost drumul si cat de greu, ce a facut-o de Denisa sa isi deschida un business cu parfumuri, intr-un interviu pentru eva.ro.

A fost lung drumul de la muzica la parfumuri?

Destul de lung, insa sunt si lucruri in comun. Parfumeria este o arta, la fel ca si muzica. Si pentru a face asta ai nevoie de pasiune, dar si de talent, trebuie o chemare aparte pentru mirosuri, identificarea lor, ai nevoie de niste date speciale si in domeniul asta. Date pe care evident, eu nu stiam ca le am. La inceput m-am lasat dusa in joc doar de aceasta pasiune recent descoperita si de dorinta de a invata si cunoaste cat mai multe despre acest domeniu.
Daca vorbim de partea de business insa, muzica si afacerile nu au prea multe lucruri in comun. Artistul e boem, visator, confortul lui vine mai mult din starea de spirit, cea emotionala si prea putin din lucruri materiale. Iar cifrele, sunt pt acesta cel mai mare dusman. Noi in liceul de muzica nici nu am mai studiat matematica, fizica si chimie din clasa a 10-a, fiind o scoala cu profil vocational. Uite ca acum, la 31 de ani, a trebuit sa ma reimprietenesc si cu matematica ( pentru a putea manageria afacerea recent inceputa) dar si cu chimia, care este un factor esential in parfumerie.

Cum ti-ai descoperit pasiunea pentru parfumuri si cum a inceput toata aceasta poveste?

Dubaiul este una din destinatiile mele preferate si calatorind acolo, am descoperit minunatele arome ale Orientului. Oud-ul, Musk-ul, Ambra, Pielea, Tamaia, rasinoasele, sunt aromele care m-au facut sa ma indagostesc de parfumuri, iar felul in care ei combinau pur si simplu uleiurile in magazinele de profil mi-a starnit curiozitatea, imaginatia, dorinta de a-mi personaliza aromele si a purta mirosuri unice. Faptul ca aceste uleiuri persistau atat de mult si se simteau atat de puternic, faceau ca majoritatea persoanelor din tara sa ma intrebe ce parfum folosesc. La scoala de parfumerie pe care am absolvit-o recent toata lumea ma intreba daca locuiesc in Emirate, datorita inclinatiilor mele spre tipul lor de arome. Pana la urma aia a fost prima mea scoala si si-a pus amprenta asupra directiei mele in parfumerie. Tin minte ca plecam in Dubai cu liste intregi de prieteni carora trebuia sa le aduc uleiuri de cate ori plecam. Asa mi-am dat seama ca romanii nu pot accesa genul acesta de produs, decat daca scot sume frumusele din buzunar ( Dior a lansat o linie de 4 arome de ulei de 3 ml care costa in jur de 400 euro) sau isi platesc un bilet de avion, hotel si alte cheltuieli spre o tara din Orient de unde sa si le poata procura. Stiam ca si romanii fara posibilitati merita sa se bucure de aceste minunatii, asa ca am inceput sa fac sapaturi pentru a ajunge la o fabrica producatoare, care sa-mi produca un parfum al meu, la fel ca cel pe care mi-l faceam singura si despre care ma intreba toata lumea, dar evident....respectand notele initiale, el sa fie produs dupa cel mai inalt standard de calitate. A durat cam 2 ani sa gasesc acest contact, apoi totul a decurs atat de fires si de usor incat am inteles ca asa trebuia sa fie si ca nu intamplator am ajuns sa lucrez in acest domeniu. Norocul m-a insotit la tot pasul. De exemplu, la prima intalnire cu managerul fabricii, trebuia sa ii predau lista cu aromele care doream sa mi compuna primul parfum, OUD. Miroseam materialele si zeci de arome si de compusi si perfectionista cum sunt, l-am retinut pe bietul om ore intregi, as spune aproape o zi intreaga. Intamplarea a facut ca in acea zi sa se afle in acel sediu si CEO ul ( ei avand mai multe birouri in Dubai dar si fabrica si nefiind prezent de regula ft des in acesta in care ma aflam eu). Curios cine si de ce ii retine anagajatul atatea ore, acesta a iesit la un moment dat pentru a incerca sa grabeasca el lucrurile, insa cunoscandu-ne, afland despre pasiunea mea pentru parfumuri si despre proiectul pe care imi propusesem sa-l dezvolt, a fost incantat, a admirat pasiunea si ambitia pe care le-a vazut in mine si din acel moment compania lui mi-a devenit un suport si un punct de sprijin esential, mai ales la inceputul de drum, cand am avut atat de multa nevoie de asta. Suntem prieteni si parteneri acum, sunt fericiti pentru cat de repede am evoluat ca business in doar un an de zile si de cate ori ne intalnim de aducem aminte de pasii marunti cu care am inceput.

Te asteptai ca lucrurile sa evolueze atat de mult intr-un timp atat de scurt?

Nu ma asteptam la nimic, sincer. Acum , da. Acum gandesc mare, am obiective, mi am conturat tintele.

Insa la inceput eu nici macar nu am luat in calcul ideea de a lansa un brand de parfumuri, ci doar o aroma “ a mea”. Doar ca odata ce am deschis usa asta, oamenii au vrut mai mult, eu am inceput sa descopar mai mult, nu ai cum sa nu insisti intr-o directie care vezi ca se dezvolta mai repede si mai frumos decat ti-ai fi imaginat tu vreodata. Pe online am batut recorduri de comenzi si frecvent cererea a fost mai mare decat oferta. Apoi au venit cererile pentru francize, oamenii isi doreau sa ne spuna povestea in orasul lor, asta fara ca noi sa fi apucat inca sa deschidem magazinul nostru. Asa am decis ca “oprim” Bucuresti ul pentru noi, iar pentru restul oraselor sa dam francize. Prima s-a deschis in anul lansarii brandului, la Constanta. Urmeaza Oradea, Brasov si chiar avem romani stabiliti in alte tari care sunt interesati sa duca my Geisha in tarile in care locuiesc. Sigur ca acum povestea este mult mai conturata: nu ne mai raportam doar la uleiuri de parfum, am lansat si ape de parfum si mai mult decat atat, ne-am extins si pe zona de skincare, devenind distribuitori exclusivi pentru un brand korean de top. Produsele coreene sunt renumite in toata lumea pentru standardul inalt de calitate. Ei bine, printre acestea, Shangpree este cel care de 12 ani consecutiv castiga premiul CIDESCO pentru cel mai bun brand korean de skincare ( 800 de participanti) iar expertul lor estetician a primit distinctii de onoare din partea guvernului korean.

Daca pasiunea pentru parfumuri s-a nascut in urma calatoriilor in Dubai, la fel s-a intamplat si cu Korea?

Nu, s-a intamplat tot in Dubai:)) N-am fost niciodata in Korea. Insa la un targ de beauty foarte mare le-am descoperit produsele, eu in momentul acela fiind un antiexemplu in ceea ce priveste rutina de ingrijire faciala. Tin minte ca am trecut pe langa standul meu si prietenul meu m-a oprit, fascinat fiind de tenul lor, de cat de luminos si stralucitor era. Si pentru ca am vrut sa-i demonstrez ca e imposibil si ca sigur folosesc iluminator pentru a atrage clientii, am cumparat o masca pe care am si folosit-o in seara respectiva in camera de hotel. Ce a urmat? A doua zi efectiv am navalit peste ei, pentru a cumpara cat mai multe produse. Asa le-am descoperit, iar cand am decis ca vreau sa le aduc in Romania si ca imi doresc ca si romancele care sunt atat de frumoase, ingrijite si atente cu corpul lor, sa se poata bucura de minunatiile astea, nu aveam nici cea mai mica idee despre cat de mare este acest brand la nivel mondial. S-au facut inclusiv reportaje la NBC despre SPA ul lor din Seoul si despre isteria creata in SUA si in Asia cu aceste produse. Au durat ft mult negocierile cu ei, luni bune, timp in care a trebuit sa demonstrez si sa -i conving constant ca eu sunt omul cel mai potrivit pentru a le reprezenta brandul aici, iar rapiditatea cu care oamenii le descopera si devin dependenti de ele, confirma ca am avut dreptate.

De ce ai simtit nevoia unor cursuri de specializare in parfumerie?

Din pasiune.
Din dorinta de a invata cat mai mult. Cand descoperi ceva ce iubesti, nu poti sta departe de lucrul ala, mergi acolo in mijlocul lui si “aspiri” cat de mult poti. Eu orice as face, tot un artist raman. Nu am nimic din pragmatismul, taria, duritatea, exactitatea pe care un bun om de business trebuie sa le aiba. Eu doar ma las manata de pasiune. Ca se intampla ca oamenii sa-mi impartaseasca ideile, gusturile , in materie de arome si ca asta m-a condus pe drumul asta din dorinta de a putea sa le ofer mai mult si de a-mi vedea “copilul” cat mai mare, e alta poveste. Impinsa de conjunctira a trebuit sa ma auto-educ si pe partea asta insa nu stiu daca voi excela vreodata. De fapt, poate suna egoist, insa eu toate aromele lansate pana acum le-am ales intai pentru mine, intai a trebuit sa le iubesc eu, sa se identifice cu mine si cu povestea pe care eu vreau sa o spun si abia apoi a ajuns la oameni si am putut afla daca le place si lor. Nu m-am gandit niciodata invers si nu as lansa niciodata un produs pe care eu nu l-as purta. Sau care nu mi ar pune zambetul pe fata atunci cand il port. Iar scoala am facut-o la recomandarea unei amice care lucreaza la Givaudan si care a fost ft fericita sa ma vada recent in halatul de laborator

Cum a fost experienta asta pentru tine?


A fost una din experientele vietii mele. Nu o pot numi scoala, a fost un rasfat, o delectare! Cand eram mica si ma plimbam pe holurile scolii de muzica ma simteam speciala pentru ca de cate ori paseam auzeam dintr o camera vioara, din alta harpa, mai mergeai putin si auzeai instrumentele de suflat. Si mica fiind, imi dadeam seama ca sunt speciala, ca nu e asa in toate scolile, iar eu ma pot bucura de privilegiul asta. m-am intors in scoala si senzatia a fost aceeasi, doar ca acum, pe unde paseai erai rasfatat de arome care mai de care mai frumoase.As putea merge cu ochii inchisi prin scoala acum si as recunoaste doar dupa miros in ce parte a cladirii ma aflu. E o poveste. M am redescoperit si daca muzica a fost prima mea iubire, pot sa spun ca parfumeria este cea mai mare dintre ele. sunt acolo total. cu tot sufletul, cu toata mintea, cu fiecare particia a fiintei mele, as fi dormit in laborator si evident ca am si plans cand s-a terminat. Ma voi intoarve pentru a continua studiile, insa incerc sa ma impart intre toate lucrurile pe care le am de facut

Care e cel mai mare vis al tau?

Sa-mi vad parfumurile in aeroporturile din toata lumea. Eu calatoresc foarte des, mai ales in ultimul an si de cate ori trec prin duty free uri, imi imaginez ziua in care voi trece si mi voi vedea acolo “copilasii”, asa cum le spun eu parfumurilor mele!  

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod