Raluca Zenga, aniversare ca în povești! A sărbătorit 3 zile și 3 nopți

Este o femeie împlinită, cu o familie frumoasă și doi copii minunați. Raluca Zenga are o viață ca în filme și cum altfel putea să își sărbătorească ziua de naștere, decât ca în povești! Cu o petrecere care a ținut trei zile și trei nopți.  Autoarea “Manualului Mămicii ZEN” și a volumului de poezii “Dragostea 3D”, Raluca Zenga s-a distrat de ziua ei în compania prietenelor sale din Dubai, dar și a celor doi copii, Samira și Walter JR, care i-au făcut cele mai frumoase cadouri!

“Am sărbătorit ca în fiecare an, 3 zile și 3 nopți, de ziua mea.
Momentul cel mai  frumos a fost când am dus copiii la Burj Al Arab și au suflat în mini tort cu mami și mi-au cântat “La mulți ani!”. Soțul meu o să îmi dea cadoul cu prima ocazie când îl voi vizita în romanticul oraș Veneția, pentru că el avea meciuri, nu am sărbătorit împreună. Am petrecut  două nopți cu fetele, prietenele mele, eu fiind născută în noaptea de Halloween. Ca de obicei, pe 31 octombrie, ne-am costumat toată gașca de fete. Eu am fost majoretă vampir, iar prietenele mele și-au ales care mai de care costumații mai trăznite.
Am sărbătorit la miezul nopții, am dansat cum ne place nouă, party girls în Dubai, apoi vineri am mai făcut un brunch cu prietenele mele care m-au surprins cu o sticlă de șampanie și un tort mai sănătos, cu fructe. Am primit multe cadouri de la cosmetice, bijuterii, haine, la felicitările făcute de copiii mei, cele mai frumoase, de altfel. Chiar și  de la bonele mele am primit un cadou, mi-au făcut o supriză super plăcută, mi-au scris un bilet cu foarte multă afecțiune, asta înseamnă că sunt o “mami” bună și angajatele mele mă iubesc
!”, a mărturisit Raluca Zenga.

 
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod