Filmul în care Alexandra Dinu joacă alături de Adrien Brody și Antonio Banderas se lansează în Statele Unite

Filmul “Capcană Mortală/Bullet Head”, în care actrița Alexandra Dinu deține rolul principal feminin și joacă alături de celebrii Adrien Brody, John Malkovich și Antonio Banderas, va avea premiera în Statele Unite vineri, 8 decembrie. Acesta reprezintă debutul la Hollywood al vedetei din România, după mai bine de zece ani de activitate profesională în lumea filmului italian, timp în care a avut roluri în producții de succes în industria cinematografică italiană, precum Capri, L’Isola, Rosso San Valentino ori La Farfalla Granata.
Alexandra Dinu este singurul nume feminin din distribuția peliculei “Capcană mortală/Bullet Head”, în care joacă alături de Adrien Brody, John Malkovich și Antonio Banderas. Pelicula, regizată de Paul Solet și produsă de Millennium Films, va avea premiera mondială pe 8 Decembrie în Statele Unite.  “Adrien e un suflet frumos, o persoană specială. Mi-a placut la nivel uman foarte mult. Îl admiram ca și actor înainte de a juca împreună, însă m-am bucurat să-l descopăr ca om.
E profund, un artist în adevăratul sens al cuvântului”, declara Alexandra Dinu despre colaborarea cu Adrien Brody.

Deoarece tratează o poveste de dragoste, în scenariul filmului este inclusă și o scenă de sărut între cei doi.  “Am avut timp să discutăm, să vorbim despre rol, chiar să ne cunoaștem cu câteva zile înainte, iar pe set totul a decurs foarte bine”, menționează actrița. Într-un interviu acordat recent revistei ELLE, Alexandra a povestit pentru prima data despre decizia de a se muta in Statele Unite.  “Căutam, într-un mod sau altul, o renaștere.
Acest lucru se întâmpla după o perioadă foarte grea. Fiul meu, Mario, suferise două operații la inimă, timp în care i-am acordat toată atenția. Au fost doi ani în care am anulat tot, practic m-am anulat pe mine, iar la finalul lor m-am regăsit foarte obosită și confuză. Oricum, eu am fost întodeauna adepta schimbărilor și orice schimbare este o evoluție pentru mine. Nu am plecat în America în căutarea rolului vieții. Acesta poate veni de oriunde acum pentru că nu mai există granițe în cinematografie.
America este, pur și simplu, doar o nouă etapă din viața mea”, a declarat Alexandra Dinu.

Filmul “Capcană Mortală/ Bullet Head” va avea premiera în cinematografele din România în data de 5 Ianuarie.

 
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod