Concerte @ Hard Rock Cafe

Joi, 16 noiembrie, ora 21.30 - Concert THE MOTANS
Pe 16 noiembrie, de la ora 21:30, te aşteptăm la Hard Rock Cafe la un concert live cu noua senzaţie a muzicii româneşti, The Motans! Pentru un show total, nu vor fi mese în faţa scenei. 
 
“Versus” este una dintre piesele care au fost îndrăgite de public şi pentru care The Motans a lansat un videoclip. “Am scris ‘Versus’ în 2-3 zile, toată piesa pe emoţii. Nu m-am gândit că va fi pe placul unui public larg, am scris-o pentru mine, în primul rând. Am fost însă plăcut surprins când am văzut că oamenii au luat-o la suflet şi mulţi s-au regăsit în ea”, a declarat trupa. ”Clipul este de fapt o metaforă vizuală, dar care conţine un story line. E un produs marca Global Records şi a fost regizat de Ionuţ Trandafir, iar linia melodică reprodusă de către Alex Cotoi. Întreaga echipa a lucrat cu multă dăruire şi entuziasm şi le mulţumesc”, a mai spus The Motans.
 
The Motans este Denis, un tânăr din Republica Moldova de 27 de ani, care a decis să îşi urmeze pasiunea de a compune muzică sub un pseudonim, în urmă cu doar un an.
 
Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro şi în reţeaua fizică iabilet.ro/reţea: Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, lângă casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX - Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Hard Rock Cafe, Agenţiile Perfect Tour, Magazinele Uman şi pe terminalele self-service ZebraPay din toată ţara.
 
Biletele au următoarele preţuri:
 
- Cu loc la masă în sală: 79 lei (număr limitat de bilete)
- Fără loc, în faţa scenei, pe ringul de dans: 45 de lei.
 
Un eveniment BestMusic Live Concerts powered by Magic FM.
 
 

Vineri, 17 noiembrie, ora 22.30 – Concert Freestay

Trupa Freestay revine pe scena Hard Rock Cafe pe 17 noiembrie. Vino să asculţi “Trebuia sa fii tu,” “Cerşetori de iubire”, dar şi piese de referinţă din repertoriul internaţional şi românesc, într-un concert electrizant! 
În preţul biletului este inclusă o bere Carlsberg. 

Florin Ristei a câştigat concursul de talente X Factor Romania în anul 2013, iar cu un an mai devreme tot el a fost cel care, alături de Şerban Niculae, a pus bazele trupei FreeStay.
Cel mai recent proiect al său, piesa “Las-o”, lansată anul acesta alături de Vescan, a intrat rapid în topuri şi în inimile fanilor. 
Formaţia FreeStay este o trupă apreciată pe scenele din Bucureşti şi din ţară. Cu fiecare apariţie, trupa şi-a consolidat poziţia de show-band de top şi a încântat publicul, prin repertoriul variat şi prin prezenţa scenică inegalabilă. FreeStay înseamnă: Florin Ristei – voce, Șerban Niculae – clape, voce, Alin Teodorescu – clape, voce, Alin Ilieș – chitară, Benny Andreica – bass și Vladimir Grafu – tobe.

Concertul va începe la ora 22.30. Biletele pot fi găsite în format electronic pewww.iabilet.ro, în reţeaua fizică iabilet.ro (www.iabilet.ro/reţea - Magazinul Muzica, Magazinele Uman şi VGeneration, IQ BOX, reţeaua de magazine Say – partener Orange, pe terminalele self-service ZebraPay din toată ţara) şi la Hard Rock Cafe. 

Biletele au următoarele preţuri: 
- 50 de lei - VIP, cu loc la masă în faţa scenei. 
- 35 de lei - acces general, cu loc la masă; 
- 35 de lei – bilete fără loc.

Un eveniment recomandat de Magic FM.
 
 

Sambata, 18 noiembrie, ora 22.30 – Concert The Band

Pe 18 noiembrie The Band aduce voie bună şi melodii binecunoscute pe scena Hard Rock Cafe. 
Trupa reuneşte artişti cu experienţă şi abordează un repertoriu divers şi antrenant, ce include hituri din cele mai reprezentative perioade ale istoriei muzicii. Elementul cheie al show-urilor The Band este energia debordantă, iar plăcerea lor de a cânta se vede cu ochiul liber.
Cu o prezenţa scenică bine pusă la punct, Claudiu Dante - voce, Andreea Vatavu – voce, Simona Dumitru – clape, Alex Gomez - tobe, Theodor Groszmuk – bass şi Sarmis Dumitrescu - chitară, transformă fiecare concert într-un adevărat spectacol.

Intrarea la concert va fi liberă.
 
 

Miercuri, 22 noiembrie, ora 21.30 – Concert Mircea Baniciu 

BestMusic Live Concert te invită la Hard Rock Cafe pe 22 noiembrie, începând cu ora 21:30, la un concert cu Mircea Baniciu & Band. 
Mircea Baniciu este un nume de referinţă în muzică românească, care şi-a început cariera ca solist vocal al trupei Phoenix, lansând hituri nemuritoare. Ulterior, şi-a continuat activitatea solo şi a lansat 4 albume, iar după '90 a fondat trupa Pasărea Colibri, alături de care a scris o nouă poveste de succes. Are la activ 4 albume solo, 6 albume cu Phoenix şi 5 albume cu Pasărea Colibri. 

Alături de trupa sa, Mircea Baniciu revine la Hard Rock Cafe şi promite un spectacol distins, cu cele mai cunoscute piese din repertoriul sau. 
 
Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro, în reţeaua fizică iabilet.ro (www.iabilet.ro/reţea - Hard Rock Cafe Bucureşti, Magazinul Muzică, Agenţiile Perfect Tour, stand-ul de bilete de la Metrou Unirii 1 - lângă casa de bilelete Metrorex, Magazinele Uman, IQ BOX, reţeaua de magazine Say – partener Orange, pe terminalele self-service ZebraPay din toată ţara), la Hard Rock Cafe, precum şi în ziua concertului la intrare. 

Biletele au următoarele preţuri: 
- 60 de lei, cu loc la masă, acees general 
- 80 de lei, VIP cu loc la masă în faţa scenei 

Un eveniment BestMusic Live Concerts powered by Magic FM. 

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod