ABBA Tribute Band REVIVAL™, cea mai bună trupă tribut Abba din Marea Britanie, concertează la Hard Rock Cafe

ABBA Tribute Band REVIVAL™, votată în unanimitate de Asociaţia Agenţilor Muzicali britanici drept cea mai bună formaţie tribut Abba din Marea Britanie pentru al doilea an consecutiv, concertează din nou în România,  la Hard Rock Cafe, în data 03 februarie 2017, de la orele 22:30.

Nu ai avut șansa să vezi un concert ABBA? Acum ai ocazia să vezi într-un spectacol magnific cea  mai bună trupă tribut ABBA din Marea Britanie. Vino să asculți piesele celebre care au facut din ABBA cea mai bună formaţie pop din lume în anii ’70-’80: “Mamma Mia”, “Fernando”, “The Winner Takes It All”, “Chiquitita”, “Waterloo”, “S.O.S”, “Knowing Me Knowing You”, “Take A Chance”, “Dancing Queen” şi multe altele.

În urma succesului major și a interesului publicului român,  ABBA Tribute Band REVIVAL™ revine pe scena Hard Rock Café.

Show-ul REVIVAL™ ABBA s-a dovedit a fi un succes răsunător atât în Marea Bitanie cât şi în restul lumii, uimind publicul european dar şi pe cel din Orientul Mijlociu iar publicul român nu a făcut excepție, primul concert al formației fiind sold-out.

Din vara anului 2006, Lisa (Anni Frid), John (Benny), Nina (Agnetha) şi Marcus (Bjorn) au făcut ca ABBA REVIVAL™ să devină din ce în ce mai bună. Lisa declară: “Nu este vorba doar despre interpretarea melodiilor. Trebuie să devenim ABBA.

Fiecare vers al fiecărei melodii, fiecare nuanţă din fiecare vers şi refren sunt înrădăcinate în subconştientul audienţei şi nu avem voie să greşim. Este cea mai bună metodă de a ne aduna forţele ca să realizăm un spectacol măreţ.

REVIVAL™ îşi poartă publicul într-o călătorie muzicală în acele zile ale genului pop în care ABBA făcea legea pe ringul de dans! Membrii formaţiei promit că toată lumea, chiar şi cel mai mare spărgător de petreceri, va dansa cât ai clipi din ochi.

Pentru acest eveniment au fost puse în vânzare următoarele categorii de bilete: VIP : loc în faţa  scenei şi poză cu formaţia - 120 lei; Categoria 1 : loc în faţa  scenei- 90 lei; Categoria 2  : loc la masă - 70 lei; Categoria 3: loc în picioare – 40 lei.

Biletele sunt disponibile online pe www.bilete.ro, iabilet.ro (https://www.iabilet.ro/bilete-tribut-abba-26973/),  în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio, semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos şi la Hard Rock Café. Pentru mai multe informaţii intraţi pe: www.kompasevents.ro şi www.facebook.com/kompasevents.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod