A început construcția FREELO, primul centru de agrement cu tunel de vânt și surf

FREELO redefinește aventura urbană
A început construcția FREELO, primul centru de agrement din România și din regiune cu tunel de vânt aerodinamic și piscină cu valuri pentru surf. Proiectul este dezvoltat pe o suprafață de 10.000 m2, în orașul Chitila, lângă București, și va fi finalizat în primăvara anului 2016.

FREELO este o locație unică potrivită atât pentru copii, cât și pentru adulți de toate vârstele aflați în căutarea unui mod inedit de a-și petrece timpul și dispuși să adere la filosofia libertății – freelosophy.

Complexul va cuprinde tunel de vânt aerodinamic, piscină cu surf și o zonă de relaxare cu piscină semiolimpică, spa, restaurant gourmet, boutique hotel și zonă de proiecție video în aer liber.
Folosind tehnologii de ultimă generație și valorificând potențialul inovațiilor, FREELO redefinește aventura urbană și oferă publicului acces nelimitat la sporturi inedite.

Tunelul de vânt vertical va permite publicului să sfideze gravitația și să experimenteze senzația de cădere liberă din timpul unui salt cu parașuta. Astfel, visul de a zbura va deveni realitate pentru oricine, oricând, într-un mediu accesibil, controlat. Tunelul va reprezenta o sursă de distracție pentru copii și pentru amatorii dornici de adrenalină, o activitate de teambuilding și leadership pentru companii, precum și un centru de antrenament sportiv pentru atleți sau pentru forțele speciale ale armatei.

De asemenea, surful devine posibil în București, atât vara cât și iarna, într-o piscină cu valuri create cu ajutorul tehnologiei inovatoare de la FREELO.
Practicat de obicei la ocean și doar în anumite condiții meteorologice, surful este un sport considerat exotic în România, dar care la nivel global reunește o comunitate din ce în ce mai mare de pasionați.

Tehnologiile de ultimă generație folosite în cadrul complexului sunt dezvoltate exclusiv în România de către ingineri locali, iar calitatea, performanța și eficiența acestora vor plasa FREELO printre cele mai avansate tehnologic centre de agrement de acest gen din lume. 
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod