De peste 60 de ani, Russell Hobbs inovează modul în care ne bucurăm de ceai

În 1955, Russell Hobbs lansa primul fierbător de apă cu oprire automată, K1, schimbând pentru totdeauna ritualul de servire a ceaiului, mai întâi în Marea Britanie şi apoi în întreaga lume. În cei peste 60 de ani de la apariţia fierbătorului K1, Russell Hobbs a reuşit să devină unul dintre cele mai cunoscute nume atunci când vine vorba de băuturi calde.

Povestea brandului a început în anul 1952, când William Russell și Peter Hobbs au fondat compania Russell Hobbs, alături de care și-au propus să transforme bucătăriile din Marea Britanie şi modul în care oamenii se raportează la produsele de uz casnic.

Încă de la început, Russell Hobbs a oferit publicului produse special create pentru a face activităţile casnice mai uşoare şi mai plăcute, punând în centrul fiecărei inovaţii oamenii şi timpul pe care ei îl petrec acasă.

După lansarea primului fierbător electric cu oprire automată, Russell Hobbs a continuat seria de inovații, oferind publicului fierbătoare electrice rapide, uşor de utilizat şi cu un design aparte, specific brandului.

Printre cele mai importante lansări s-au numărat primul fierbător fără cablu, prima bază cu rotire de 360 de grade sau primul fierbător cu fierbere rapidă.

După mai bine de 60 de ani de la lansarea produsului care a revoluţionat ritualul de servire a ceaiului și a devenit parte din familiile oamenilor din întreaga lume, Russell Hobbs oferă astăzi o gamă vastă de produse, disponibile în colecții potrivite tuturor tipurilor de stil de viață.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod