Ţigările afectează dinţii şi gingiile. 5 efecte nocive

Dinti ingalbeniti

Pe lângă efectele devastatoare pe care le au în corp, ţigările afectează dinţii şi gingiile. Află de la un specialist ce efecte are fumul odată ajuns în gură!
Fumul de ţigară este foarte dăunător pentru corp, deoarece conţine o mulţime de compuşi care sunt toxici. Te-ai întrebat vreodată cum afectează acest obicei sănătatea dinţilor şi a gingiilor tale? În gură ajunge pentru prima dată fumul de ţigară şi de acolo încep să fie vizibile efectele nocive.

Dr. Mihaela Dan, specialist ortodont, subliniază că primele efectele ale fumatului pot fi observate chiar în cavitatea bucală, prima care intră în contact cu substanţele chimice şi cancerigene aflate în compoziţia ţigărilor.

„În funcţie de numărul de ţigări consumate zilnic, unele dintre efectele negative pot fi doar deranjante, însă altele reprezintă un pericol serios pentru sănătatea orală. Dacă cele mai frecvente urmări pot fi reversibile, spre exemplu colorarea dinţilor sau respiraţia neplăcută, din nefericire, acest obicei ne predispune în timp şi la dezvoltarea unor boli mult mai dificil de tratat, cum ar fi temutul cancer oral”, atenţionează dr. Mihaela Dan, specialist ortodont în cadrul Clinicii Orto-Implant Expert.


Iată care sunt cele 5 efecte nocive ale fumatului asupra danturii tale:



1. Îngălbenirea dinţilor


Unul dintre primele efecte secundare vizibile ale fumatului sunt dinţii galbeni. Acest proces este cauzat de depunerea pe suprafaţa danturii a unor substanţe din compoziţia ţigărilor şi poate fi înlăturat printr-o curăţare profesională, realizată în cabinetul stomatologic.

Dacă vorbim despre fumătorii "înrăiţi", însă, colorarea poate fi îndepărtată numai prin albire, simpla curăţare în cabinetul dentar nemaifiind eficientă.


2.
Respiraţia urât mirositoare


Una dintre principalele cauze ale halitozei este fumatul, prin gudronul şi nicotină prezente în fumul de ţigară. Bolile gingivale, o altă consecinţă a fumatului, provoacă, de asemenea, respiraţia urât mirositoare. În cazul expunerii repetate la fum de ţigară, fumătorii îşi pot pierde în cele din urmă gustul şi mirosul, ca urmare a desensibilizării receptorilor senzoriali din cauza gudronului, care acoperă gâtul şi căile nazale.


3. Dezvoltarea bolilor gingivale


Pe măsură ce fumul de ţigară este inhalat, substanţele chimice şi cancerigene se răspândesc în cavitatea bucală, iar ceea ce nu este eliminat prin nas sau gură prin expiraţie este absorbit în gingii şi ţesuturi. Aceste substanţe pot afecta conexiunea dintre os şi ţesuturile moi cu dinţii şi interferează cu funcţionarea normală a celulelor ţesutului gingival, astfel că fumătorii devin mai predispuşi spre dezvoltarea de infecţii.

Deseori îşi face apariţia gingivita, urmată de parodontopatie marginală cronică (cunoscută drept parodontoză), care duce în timp la scăderea nivelului osului, expunerea rădăcinilor şi pierderea dinţilor.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod
;