Laptopul, mai putin nociv decat telefonul



Calculatoarele portabile conectate wireless la internet emit radiatii wi-fi, pana nu de mult cunoscute ca producand ameteli sau dureri de cap. Ultimele studii arata ca radiatiile emise sunt de cel putin o suta de ori mai mici decat limita legala si de cel putin zece ori mai mici decat cele emise de telefoanele mobile. Cu toate acestea, cel mai sigur este sa tineti laptopul pe birou. Daca-l puneti pe picioare, poate afecta, pentru o scurta perioada, procesul de formare a spermatozoizilor, sustin medicii.

Radiatiile wi-fi, mai „nevinovate” decat microundele

Durerile de cap, ametelile sau greata sunt doar cateva dintre efectele radiatiilor wi-fi asupra sanatatii, mentionate de specialisti pana acum.
Recent, expertii englezi au precizat ca expunerea la astfel de radiatii este atat de mica, incat nu are cum sa afecteze sanatatea, arata „BBC News”.

„Wi-fi este o tehnica ce foloseste unde radio de o intensitate foarte scazuta. Desi este similara ca lungimi de unda cu radiatiile emise de cuptoarele cu microunde, intensitatea radiatiilor wi-fi este de 100.000 de ori mai mica”, precizeaza expertul in fizica medicala Malcom Sperrin.

Si expertii romanii sustin teoria. „Nivelul de radiatii wi-fi este de cel putin zece ori mai mic decat la radiatiile emise de telefonul mobil.
La telefoane mai este si o problema: le folosim foarte aproape de cap, pe cand laptopurile le tinem mai la distanta”, adauga Irma Csiki, cercetator la Institutul de Sanatate Publica din Bucuresti.

Tinut pe picioare, ataca spermatozoizii

Specialistii atrag totusi atentia ca laptopurile sa nu fie folosite in apropierea corpului, mai ales daca intentionati sa stati pe internet o perioada lunga de timp. Medicii endocrinologi avertizeaza ca radiatiile emise de laptop sau de telefon pot afecta temporar procesul de formare a spermatozoizilor la barbati, daca sunt tinute pe picioare.
Cercetatorii suedezi sustin in continuare ca radiatiile wi-fi ar distruge cromozomii.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod