10 alimente puternice care te apără de cancer

Chiar contează ce mănânci! Este evident faptul că alimentaţia nesănătoasă stă la baza unor boli grave, cum ar fi cancerul, dar mulţi oameni nu iau aminte la ceea ce mănâncă. Haideţi să

Chiar contează ce mănânci! Este evident faptul că alimentaţia nesănătoasă stă la baza unor boli grave, cum ar fi cancerul, dar mulţi oameni nu iau aminte la ceea ce mănâncă. Haideţi să ne deschidem ochii şi să ne protejăm organismul, atât cât ne stă în putinţă.

În urmă cu doi am citit o carte care mi-a schimbat radical perspectiva asupra alimentaţiei. De atunci, pot să spun că a rămas cartea mea de căpătâi şi am recomandat-o de fiecare dată celor care doreau să afle mai multe despre modul în care îşi pot ajuta organismul să lupte împotriva cancerului. Este vorba despre cunoscuta carte "Anticancer", scrisă de medicul David Servan Schreiber care a fost diagnosticat cu o formă de cancer cerebral. După ce a urmat tratamentul clasic, fără să ţină cont de anumite recomandări alimentare speciale, tumora doctorului David Servan Schreiber a recidivat.

De atunci, el a făcut cercetări pentru a-şi schimba regimul alimentar, astfel încât să-şi ajute organismul să se protejeze singur în faţa cancerului.

"Am avut cancer. Mi s-a pus diagnosticul acesta pentru prima dată acum 15 ani. Mi s-a aplicat tratamentul obişnuit şi am făcut cancerul să dea înapoi, însă doar pentru a recidiva apoi, mai târziu. Am decis să aflu tot ce îmi stătea în putinţă, pentru a-mi ajuta corpul să se apere împotriva bolii prin mijloacele proprii. Se împlinesc deja şapte ani de când trăiesc, după ce am învins boala”, spunea autorul în 2008 când s-a lansat cartea.

Iată care sunt cele mai puternice alimente anticancer pe care le recomandă în cartea sa şi cum le poţi consuma:

1. Ceaiul verde

Alege ceaiul verde japonez (exemplu, sencha, matcha), opăreşte-l 10 minute şi nu-l păstra mai multe de 2-3 ore.

2. Şofranul de India şi sosul curry

Amestecă şofranul de India cu piper negru şi ulei de măsline, şi foloseşte sosul pentru salate, legume, supe.

3. Ghimbirul

Se răzuieşte puţin ghimbir peste amestecurile de legume pe care le prepari sau se opăreşte în apă fiartă 10-15 minute pentru a face infuzie.

4. Legumele crucifere şi legumele cu frunze verzi

Varză, broccoli, conopidă, varză de Bruxelles, spanac, etc. Nu le fierbe! Mai bine înăbuşă-le puţin sau căleşte-le rapid într-o tigaie cu ulei de măsline, recomandă dr.

Schreiber.

5. Usturoi, ceapă, praz, arpagic

Este recomandat să pisezi usturoiul şi să-l amesteci cu ulei de măsline.

6. Legume şi fructe bogate în carotenoizi

Morcovi, dovlecei, roşii, curmale, caise, sfecla roşie şi toate fructele/legume viu colorate.

7. Soia

Dr. David Servan Schreiber recomandă înlocuirea produselor lactate cu laptele şi iaurtul din soia, tofu şi alte produse preparate din soia.

8. Plantele aromatice

Foloseşte mentă, ţelină, pătrunjel, rozmarin, cimbru, oregano, busuioc pentru a da gust mâncărurilor.

9. Algele marine

Specialistul recomandă să folosim algele nori, kombu, wakame, arame şi dulse în supe, salate sau în asociere cu leguminoasele (fasole, linte).

10. Ciocolata neagră

Fără lapte sau alte adaosuri care anulează beneficiile aduse de boabele de cacao. Specialistul recomandă 20 de grame pe zi de ciocolată neagră, asociată cu o cană de ceai verde care-i amplifică efectul.

Specialistul avertizează că ouăle şi carnea sunt elemente opţionale în regimul alimentar anticancerigen, nicidecum ingredientele principale şi nu recomandă un consum zilnic de produse de origine animală.


 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod