Persoanele ce prezinta o depresie clinica descopera ca sentimentele intunecate nu pot fi explicate prin termeni logici.
Povetele de la prietenii bine intentionati sau de la familie produc de multe ori sentimente de frustrare pentru ca nu sunt aplicabile.
Comparativ cu tristetea, depresia poate dura saptamani, luni si in anumite cazuri chiar ani intregi.
Persoanele triste chiar daca se simt rau continua sa faca fata vietii.
Un individ depresiv, insa, se simte extrem de neajutorat si coplesit de problemele si de sentimentele pe care le traieste.
Pentru o si mai buna clarificare a diferentelor dintre tristetea normala si starea depresiva vom folosi criteriile specifice de diagnosticare a depresiei clinice.
Persoana care sufera de tulburari depresive trebuie fie sa prezinte o stare depresiva, fie sa aiba o lipsa de interes fata de activitatile zilnice pe o perioada de cel putin doua saptamani.
Aceste schimbari trebuie sa reprezinte modificari serioase comparativ cu starile de spirit normale si sa agraveze buna functionare in viata de zi cu zi.
O stare depresiva ce survine in urma consumului de alcool, de droguri sau de medicamente prescrise pentru alte boli, nu constituie o tulburare depresiva majora.
Tulburarile depresive se caracterizeaza prin prezenta a cel putin 5 din simptomele urmatoare:
- instaurarea starii depresive de-a lungul intregii zile (pe parcurs de minim 2 saptamani) indicata fie de observatii subiective (sentimente de tristete sau de goliciune emotionala) fie de remarcile facute de cei din jur. Copiii si adolescentii prezinta o mare irascibilitate aproape in orice moment al zilei.
- interesul si placerea diminuate in legatura cu orice activitate care inainte reusea sa trezeasca atat interesul, cat si atentia;
- schimbari semnificative inregistrate in privinta greutatii (anorexie, bulimie);
- aparitia insomniei sau a hipersomniei zilnice (sau survenita aproape in fiecare zi);
- agitatie psihomotorie sau, din contra, o incetineala a miscarilor;
- oboseala si lipsa de energie resimtite aproape in fiecare zi;
- sentimente de desconsiderare si invinovatire;
- abilitati scazute de gandire si de concentrare survenite aproape in fiecare zi;
- ganduri suicidare recurente lipsite de un plan specific; incercari suicidare sau planuri detaliate privind luarea propriei vieti.
Articol realizat in colaborare cu Octavian Cristian Popa, medic specialist psihiatru
Comentariile 1-50 din 54
As vrea din tot sufletul ca tot prin ceea ce treceti sa nu se fi intamplat vreodata. Toate sfaturile sunt extraordinare insa as mai adauga unul: ganditi-va la Dumnezeu, rugati-va Lui si incredeti-va in El ca va veni si ziua in care veti fi liberi de toate aceste stari. Ascultati muzica linistita, va recomand Adi Gliga si Alin Timofte si cititi Biblia, mai ales Noul Testament. Poate ca Dumnezeu vrea sa va spuna ceva!!!
id meu de mess este kats_0072003 si as dori sa cunosc cat mai multi oameni care sufera de tulburare depresiva.va mltumesc
Daca ar fi asa de simplu, am fi fericiti cu totii...
Deschideti fereastra dimineata si trageti in piept aerul rece si ganditi-va ca aveti multe de facut si pentru voi si pentru cei din jur, ajutati un cersetor si va veti simti util.
Eu am 14 ani si aproape tot timpul sunt trista si imi vine sa plang. Pentru uni poate ca li se pare ceva de ras dar pentru mine e un cosmar. Momentele astea au inceput aproape cand m-am mutat in alta tara si ca mama mea a inceput sa munceasca de noapte. Ma simteam foarte singura aproape tot timpul eram singura in casa si imi era frica. Cateodata aveam nevoie la baie si ma aptineam pana venea cineva acasa. Si acum sunt la fel imi e frica sa vorbeste despre asta cu cineva dar frica pe zi ce trece e mai puternik. Cateodata incep a plange sa ma gandesc cand o sa se termine si pana cand.
Este un articol foarte bun. Eu sunt intr-o perioada de tristete... fara motiv si foarte profunda. Imi vina sa plang tot timpul si parca sensul vietii mele este necunoscut sau inexistent. Am o familie un copil de 1 an jumate, si totusi nu-mi dau seama de ce nu ma pot bucura de toate astea. Nu stiu daca e depresie sau nu, dar din cand in cand am perioada cand ma simt graznic si nu ma multumeste nimic, si perioada cand sunt chiar fericita din acelesi motive care ma si intristeaza acum. Nu stiu daca am fost prea expilcita... insa la ora asta e tot ce pot... Adio.
Si eu sufar de depresie.Nu am pe nimeni caruia sa-i impartasesc starea mea.Incerc sa fac fata singura.Ma incurajez singura si stiu ca nu trebuie sa ma dau batuta.Cred ca intr-o zi imi voi da seama ca am fost puternica si ca cel mai important este sa te cunosti pe tine f bine si sa te bazezi doar pe tine.Cei din jur nu pot patrunde in esenta sentimentelor tale si cred ca cel mai bine este sa te ajuti tu singur.
Sora mea are toate simptomele enumerate mai sus si ii este foarte greu sa se bucure de tot ce ii ofera viata.Nu mai vede nimic pt.ce sa traiasca,e groaznic sa o asculti cand spune ca e atat de trista si ca nu stie ce sa mai faca sa nu simta acest gol din sufletul ei de neputinta.acest art.ma ajutat sa inteleg mai bine prin ce trece sora.Sper ca intr-o zi sa va scrie chiar ea despre cum s-a vindecat si cat e de bine sa traiesti si sa simti ca poti sa iubesti din nou tot ce te inconjoara.
Sufar de depresie si sunt foarte putini oameni care ma inteleg, asta ma intristeaza foarte mult. totusi nu imi pierd pofta de viata. Adica nu am toate simptomele descrise mai sus, dar o parte buna din ele. Am sa lupt, pentru ca cred ca eu sunt cel mai bun medic pentru mine si am sa trec peste acesta boala care imi macina sufletul!
Nu am pofta de viata. Vreau sa gasesc o portita sa ma eliberez de incarcarea negativa ce e in sufletul meu. Multi tineri recur la fapte necugetate. Dar e prea tarziu... pt a face ceva. Avem nevoie de consiliere pshiologica.
Ma simt ca ultimul om. Uneori am senzatia ca nu sunt buna de nimic, nu ma bucura nimic si multe alte sentimente negative descrise in articol. Nu am fost la medic de teama ca nu am nimic si sa nu se interpreteze ca joc teatru. Ce sa fac? Uneori de atata suparare simt nevoia sa beau. Mi-e teama.
Indeplinesc toate simptomele enumerate mai sus... intrebarea este exista tratament? Ce pot sa fac? Articolul este foarte bun si pe intelesul tuturor... dar remediul???
Sete tocmai acea insatisfactie cum spui tu "nu am reusit nimic in viata" e greu sa lupti cu asa ceva e si mai greu sa schimbi radical viata insa cu siguranta ca se poate schimba. In primul rand lucreaza la ingrijirea ta si incearca sa-ti faci planuri de viitor chiar daca uneori e nevoie sa te minti un pic. Nu incerca sa cauti perfectiunea nu exista asa ceva si nu mai fii atat de severa cu tine ca nu ajuta la nimic viata e o lupta si daca abandonezi va fi si mai rau si te vei face singura sa suferi. Sunt atatea motive sa ne bucuram de viata de ce sa ne oprim la doar la cele rele. Cu siguranta ca daca incerci iti vei gasi locul accepta-te asa cum esti si ai sa descoperi ca nu esti singura in situatia asta ba dimpotriva sunt cazuri mult mai triste...deci fii mai ingaduitoare cu tine si scoate la iveala calitatile sa te poata cunoaste cei din jur.
Am 39 de ani.Pna la varsta asta nu am reusit nimic in viata. Sunt divortata, din pacate nu am copii. Nu lucrez, mereu fac crize de spasmofilie si mai nou mi s-a descoperit la cardiologie prolaps de valva mitrala. Stau toata ziua in casa, de multe ori am o senzatie ciudata simt ca ma pierd pe mine insumi. CE POT SA FAC?
Am 38 de ani. Mai am putin si voi implini 40. La ora atuala nu muncesc . Am divortat acum 4 ani. Nu am copii. Am probleme de sanatate. Ma simpt atat de singura, nimeni nu ma intreaba ce fac,daca mi-e bine sau rau? Toate astea m-au facut sa devin f deprimanta, am uitat sa zambesc, am uitat sa traiesc. CE POT SA FAC CA SIMT CA O IAU RAZNA?
orice relatie in care ma implic...se ajunge la problema ca persoana..cu care is sa ma insele sau sa se desparta de mine in cel mult 2 saptamani.am facut multe probleme altora si mie desigur,iubesc o persoana dar ii mult mai innvarsta decat mine si pe deasupre casatorit. IS mai multe probleme.nam spatiu sa le scriu..miau murit si 2 prietene pe langa sora mea. am incercat de nenumarate ori sa ma sinucid,dar tot timpul apararea cineva sa ma salveze de la moarte. nu pot sa trec peste depresie si gandurile acestea. ce sa fac?? va rog ajutati ma
chiar daca ne simtim neputinciosi,cred ca totul se poate controla din interior.am 18 ani si am trecut si eu prin foarte multe depresii nervoase,dar am reusit ,prin autosugestie sa mi revin.imi este f bine acum,chiar daca uneori am momente de tristete....din care imi revin foarte repede.ca orice om am si eu probleme,dar imi doresc sa duc un stil de viata linistit...
APARENT NU AS AVEA NICI UN MOTIV SA FIU INTR-O STARE DE TRISTETE PROFUNDA(DEPRESIE).INSA DE CATEVA ZILE-3 ZILE MAI EXACT- MA SIMT DE PARCA S-AR SFARSI TOT UNIVERSUL MEU.NU AM CHEF SA VB CU PARINTII,CU IUBITUL MEU...CU NIMENI.POATE SUNT CATEVA CHESTII CARE MA DERANJEAZA SI LE INTERIORIZEZ SI POATE DE ASTA MA SIMT ASA DE RAU.AS DORI SA IMI REVIN.SA CONTEZ DIN NOU PE MINE.ACUM PARCA EU-L MEU NU MA MAI ASCULTA...MA SIMT NEPUTIINCIOASA...
vreau sa aflu mai multe detalii
Din pacate, eu am aceasta depresie clinica de 1 an in iulie, anul acesta si nu stiu ce sa fac sa scap de aceasta depresie, nu mai sunt in stare de nimic!!!
e bine sa fii satpan pe tine nimeni nu e pregatit ptr o nenorocire dar trebuie sa infruntu\i viata cum e ea cu bune si rele
Eu am foarte multe probleme si cateodata simt ca sunt depasita de ele,dar stiu ca exista altii in situatii si mai rele si ma rog mult in aceste momente si ma linistesc.Poate ve zi ca toate visele tale se naruie,ar nu dispera caci de pe culmile disperarii poti culege linistea si visele pot prinde viata cu conditia sa nu uitam sa visam. Poate ai vrea sa plangi mereu dar din acest noian de lacrimi invata sa smulgi si un zambet si oricat de greu ar fi exista sigur si in strop de bine,agata-te de el!
si eu trec prin aceeasi stare , poate reusim singure sa facem fata, cred ca totusi calmantele nu ne fac bine, singurul organismul nostru si sufletul ne pot ajuta . Ai incredere in tine .
sunt deprimata de mult timp si nu reusesc sa ma vindec.cateodata devin mai curajoasa si mi spun k trebuie sa fac ceva in legatura k starea mea dar imediat imi spun k nu are rost pt k dorinta mea cea mai mare nu s a indeplinit.si totul se face la loc negru,simt un nod in gat si incep sa plang...soarele nu ma mai incalzeste...
ma intreb dc e tristete sau depresie.am nascut prematur acu 2 luni si baietelul mi-a murit dupa 2zile.este cumplit. Ma gandesc ca si alte mame au trecut prin asa durere, nu stiu cum au rezistat.si totusi cred k nu e depresie ci doar durere si tristete.
BUNA TUTUROR ! AM TRECUT PRIN 3 DEPRESII DESTUL DE GRAVE (ZIC EU ) PROVOCATE FIECARE IN ORDINEA EVENIMENTELOR CARE LE SCRIU:DECESUL MAMEI MELE , DECIZIA RUPERII LOGODNEI SI CHIAR TERMINAREA RELATIEI CU CEL CE TREBUIA SA MA CASATORESC SI ESECUL DINTR-O ALTA RELATIE CU INCARCATURA DESTUL DE "VIOLENTA"....CUM AM TRECUT PESTE TOATE ASTEA ? E DREPT NU AM CONSULTAT MEDICI , INSA M-AM RUGAT FOARTE MULT IN ACEEA PERIOADA , AM INCERCAT PE CAT DE MULT POSIBIL SA EVIT GANDURILE "NEGRE" DE SUICID, M-AM ABANDONAT IN MAINILE TIMPULUI CACI SI TIMPUL ESTE UN BUN VINDECATOR , SI AM CITIT FOARTE MULTE CARTI ....DAR ESTE NEVOIE DE MULTA RABDARE SI INCREDEREA IN FAPTUL CA "DUPA PLOAIE , SOARELE VA IESI INTOTDEAUNA SUS PE CER" SAU CA "DUPA FIECARE NOAPTE SE FACE INTOTDEAUNA DIMINEATA!" AUTOSUGESTIA SI GANDIREA POZITIVA CHIAR SI IN CELE MAI GRELE MOMENTE , ORICAT DE ABSURD SUNA , SUNT FOARTE BUNE VINDECATOARE !!!
SI EU...CE NE FACEM?DEPRESIA E INCURABILA?
asa e si eu simt la fel
am doar 15 ani si deja simt ca totul in jurul meu e mort:(( nu mai fac fatza la oboseala la scoala nu am chef de invatzat..nik nu mai iese:((
trista,fara scop [n viata,fara nimeni langa mine,fara speranta,indecisa
ce medicament sa iau pentru o deoresie psihica ce-mi recomandati
Cat timp se poate folosi Efectinul, medicament antidepresiv ?
Un articol bun pentru toata lumea. Ar mai fi nevoie de o oarecare incurajare in cautarea unui specialst(psiholog, psihiatru)si mentiunea ca depresia poate fi tratata, ca nu este rusine sa o incerci un medicament pentru a salva sanatatea.
Citesc articole despre depresie si mi se face teama cu fiecare rand pe care il citesc. De ce? Pentru ca , desi imi vine greu sa recunosc, prezint majoritatea simptomelor. Incerc sa citesc cat mai multe despre aceasta afectiune, incerc autosugestia.........si ma rog sa depasesc momentul. Momentan nu imi permit sa platesc pentru consultatii de psihoterapie.
parerea mea e k atunci knd simti k nu mai e nimeni langa tine .. nimeni sa nu te mai ajute knd tie rau .. knd stii k nu mai ai p ce te mai poti baza .. atunci simti k veo kdea intr`o groapa din kre nu vei iesi .. pt mine inseamna o depresie dispretuitoare ... incep sa dispretuiesc oamenii .. sa nu`mi pretuiesc parintii .. e grav ceea ce mi se intampla .. tip urlu la ei .. ei nu inteleg ce am ... incep sa intru in crize kteodata :( alteori ma simt f rau .. singura, coplesita d durere, saturata d lumea aceasta plina d invidie si d rautate, la kre nu mai fac fata :(
mda ,depresia nu trce niciodata,dar poate fi tinuta sub control,inca mai am stari depresive,si cu tentative de suicid,dar tot timpul e cineva langa mine...chiar daca imi zice ca sunt proasta si ma accepta asa cum sunt...nu toti oamenii sunt destepti...sper sa ne treaca...
Am 46 de ani si m-am luptet toata viata cu depresia.N-are rost sa insir aici motivele (si nici lipsa de motive) care m-au facut depresiva. Nu va povestesc nici cum ma simteam, stiti si voi la fel de bine.Pe la 21 de ani m-am dus la psihiatru, si vreau sa va spun ca acum 25 de ani sa recunosti deschis ca ai probleme "la cutiuta", era echivalent cu insemnarea cu fierul rosu. Ei, sa continui, mi-au dat medicamente, care n-au avut alt efect decat sa ma moleseasca, si sa ma secatuiasca de putinele puteri pe care le mai aveam. Pana intr-o zi cind am avut senzatia ca ma privesc din afara, si nu mi-a placut de loc ce am vazut. Stiti ce am facut? Am aruncat toate medicamentele la gunoi, si in fiecare seara ma duceam la culcare cu gindul "esti tare, si poti avea tot ce vrei" .Repetam asta pana adormeam. Sa nu credeti ca a fost usor, dar incetisor starea mea s-a imbunatatit.Nu mai eram tot timpul nauca, puteam sa ma concentrez mai usor, nu mai eram asa somnolenta, si am terminat facultatea fara probleme. Medicamentele din ziua de azi sant mai performante si au mai putine efecte secundare. Dar ca sa nu o mai lungesc, hai sa ajung la concluzii, sau mai bine zis la concluzia mea: Fiti atente cu corpul vostru, el va da semnale clare cind incepe o depresie. Hraniti-va corect si nu pe apucate, sau cu ce va pica la mana. Duceti-va la psiholog si luati medicamentele prescrise, dar in fiecare seara adormiti cu gindul ca sinteti " cea mai tare din parcare" In clipa in care va simtiti mai bine renuntati la medicamente, dar nu renuntati sa adormiti cu gindul ca santeti puternice si puteti avea tot ce va doriti. Educati-va creierul si fiti proprul stapin. Faceti pace cu voi inseva. Pe cit posibil inlaturati cauza (cauzele) care va deprima.Depresia are cauze chimice 50% dar cealalta 50% depinde de atitudinea voastra. Luptati-va pentru fericirea voastra. FIECARE OM ARE DREPTUL SA FIE FERICIT. Eu am invatat sa-mi tin depresia sub control. Adica ea exista dar nu ma mai domina, o stapanesc eu pe ea. Inca un sfat. Duceti-va la un homeopat bun. Homeopatia e o stiinta minunata care trateaza cauza si nu efectul. In cazul meu si a tuturor cunostintelor mele a avut rezultate extraordinare. Si in incheiere inca un sfat. De cite ori va vedeti fata in oglinda trimiteti-va un pupic. In fond nimeni nu e mai aproape de sufletul vostru decat voi inseva, si nimeni nu va poate iubi mai mult decit voi.
daca toate simptomele astea le simt de la o varsta frageda? cam de la 11 ani? am 18 ani, am fost de curand la psihologul liceului. o singura intalnire am avut cu dansa, insa m-a facut sa fiu mai deprimata. doresc sa scap de aceste neplaceri, dar nu cu ajutorul psihologului, deoarece simt ca imi face mai mult rau. oricum am ajuns sa cred ca sunt o cauza pierduta, nu cred ca mai am sanse de recuperare... as putea sa trec peste tot doar cu vointa, dar in momentul asta chiar lipseste cu desavarsire. nu vreau sa mai fiu asa!
ca am o depresie dar nu am incredere in nimeni si nu...pot sa fac nimik+ca odata eram un copil f.destept
ce simt eu din ce subpuncte sunt mai sus:sunt trista tot timpul;nu am somn noaptea si ziua lenevesc pana tarziu si ma scol cu greu din pat;cand reusesc sa ma trezesc simt un fel de agitatie in tot corpul;ma simt obosita si lipsita de energie in cazul in care nu sunt nervoasa;nu ma pot concenta la nimic;ma enervez din orice si pe oricine,parca mi se pune ceva negru in fata ochilor si nu mai gandesc limpede;ma desconsider singura si cred ca si altii ma desconsidera sau au ceva cu mine nu ma suporta;ma simt vinovata pentru orie si din orice si am impresia ca si altii ma invinovatesc;nu pot sa gandesc sau sa tin minte anumite lucruriiar cel mai des uit cuvinte si mai ales ce vroiam sa zic/scriu/fac.sunt in varsta de 22 ani
citind acest articol parca m-am vazut in oglinda! ce pacat ca nu stiu cum sa ies din aceasta stare,de una singura, pentru ca oricum nu-mi vine sa ma duc la doctor, nu am chef de mine ,pur si simplu! se poate vindeca si de la sine?
Mama mea are toate simptomele enumerate mai sus dar nu mai vrea sa apreleze la doctori sau la spitale. A incercat sa ia pastile ca sa moara de 2 ori, mai mult m-a dat si pe mine peste cap eu imbolnavindu-ma cu tiroida de frica cu care stau mereu sa nu se intample din nou. Nu stiu cum sa o ajut! Nu am nici o putere! Ba chiar cred ca fac si eu depresie!?!
eu sunt o fata de 28 de ani casatorita cu un copil insa departe de tara.sunt tare nervoasa ,tip si maq enerves imediat,am fost la un doctor si mi-a dat un tratament spunandu-mi ca am o depresie ,insa fac aces tratament insa nimic diferit ,nu sa schimbat nimic ,chir am avut dureri si de cap vreo 4 zile ,ce sa fac este oare depresie sau am nevoie de un pshiolog
depresia se instaleaza din cauza lipsei de multumire sufleteasca si numai cu o puternica vointa trece. am 50 de ani am avut multe necazuri am facut tratamente dar numai vointa sa traiesc ma scapat de depresie ,sint si acum cind vad totul in negru dar imi trece si cu multa credinta in dumnezeu
pe mine deceptiile ma arunca in depresie. Atunci cand lucrurile nu sunt asa cum credeam ca sunt, cand simt ca repet greselile la infinit si nimic din ce intreprind nu are rezultat si nu ma ajuta sa scap de tristete.
grav grav si iaras grav......depresia e un lucru de care nici nu as vrea sa aud de ea.....este fenomenul care te face sa nu fi om.....oricat de greu ti-ar fi trebuie sa te feresti de depresie...in caz k nu se poate eu zic k sfatul unui specialist poate sa va ajute sa nu va fie teama si nici rusine.....aveti grija de voi....pupici
este un lucru grav,mai ales cand acest lucru se instaleaza dupa cateva palme primite de la cei mai apropiati sufletului tau cum ar fii copii pe care i-ai crescut cu foarte mare greutate pana la douazaci si ceva de ani si brusc devii dusmanul lor din motive necunoscute...
am 16 ani si ceva mai mult de jumate si tot imi apar cosuri de cam un an nu stiu ce sa mai fac...mi-am cumparat si solutii...am incercat si cu ceai de musetel si cu zeama de lamaie dar tot nu imi trec...m-am saturat ...va rog daca puteti sa imi dati un raspuns...multumesc
[QUOTE=sweet]am 16 ani si ceva mai mult de jumate si tot imi apar cosuri de cam un an nu stiu ce sa mai fac...mi-am cumparat si solutii...am incercat si cu ceai de musetel si cu zeama de lamaie dar tot nu imi trec...m-am saturat ...va rog daca puteti sa imi dati un raspuns...multumesc[/QUOTE] .......sweet ce sa-ti zic toti ne confruntam sau ne-am confruntat cu cosurile la un momendat asa e adolescenta oricat de rau ar fi si nu ne place trebuie sa ne resemnam.....uite si eu la varsta ta am avut cosuri si oricat le-am tratat cu tot feluri de creme bla bla impotriva cosurilor...imi treceau pe moment dar dupa imi apareau si tot asa......vezi u sa ai o alimentatie bogata......si dak nu iti trec consulta un medic el stie cel mai bine......dar asta numai in caz k ai o multime de cosuri.......pupici
am 22 de ani.de mai bine de 6 nu reusesc sa traiasc ,,cu mine''.starea mea provine din copilarie,cind a inceput tatal meu sa ma invinovateasca pt orice.in martie anul acesta am trecut printr-un avort doar pt a reusi sa-mi continui studiile.la putin timp am renuntat la facultate nu mai faceam fata.de atunci vad totul in gri si situatia mae este mai confuza ca niciodata.asta ar fi starea mea de depresie sau tristete nemotivata sau orice altceva.
Posteaza comentariu