Copiii iau contact cu lumea exterioară prin intermediul senzaţiilor. Ei simt nevoia să cunoască mediul înconjurător, în mod automat.
Să încercăm o definiţie a senzaţiei: cunoşterea unei însuşiri separate a unui obiect sau fenomen, în momentul când acesta acţionează asupra unui organ de simţ (ex: lumina asupra ochiilor sau apa în contact cu pielea). Senzaţiile tactile, gustative şi cele de apucare ajută la dezvoltarea motricităţii copilului.
Senzaţiile tactile
Sunt provocate de receptori aflaţi în piele şi sunt de patru feluri: de contact (cu apa), de presiune, de durere, de temperatură.
Se ştie că la nivelul pielii bebeluşilor numărul de receptori este mai mare la suprafaţa pielii decât în profunzime.
Copiii în vârstă de până la trei ani folosesc mult pipăitul. Mâna este pentru copil o unealtă privilegiată de explorare, de descoperire şi de evaluare a fiecărei noi experienţe.
“Copiii îşi formează experienţa prin atingere. Învaţă lucruri noi, descoperă ce le place sau nu prin ceea ce simt. Le place să pipăie cu mânuţele obiectele şi astfel învaţă despre consistenţă şi textură. De aceea, joaca în nisip şi în noroi cu mâinile nu este un motiv de îngrijorare pentru mămici, ci dimpotrivă", spune Dr. Ana Culcer, preşedintele Asociaţiei Secretul Evoluţiei şi şefa secţiei de Neonatologie a Spitalului Municipal Bucureşti.
Sfat! Lăsaţi copilul să se folosească de mânuţele sale atât cât doreşte. De exemplu, sunt copii care pot picta cu degetele, dar nu neapărat pe pereţii casei. Din păcate, noi adulţii am pierdut o mare parte din această minunăţie tactilă, înlocuind-o cu o simplă privire. Simţul tactil este mult mai dezvoltat la adulţii nevăzatori.
Senzaţiile gustative
Reprezintă stimularea chimică a papilelor gustative. Există patru tipuri de senzaţii gustative dispuse diferit la nivelul limbii: dulce (pe vârful limbii), sărat (pe partea anterioară a limbii), amar (la baza limbii), acru ( pe marginile limbii). "Copilul are o personalitate “dietetică”. Sesizează încă de foarte mic cele mai subtile diferenţe de gust, iar abilitatea aceasta este înnăscută. Sunt copii care nu mănâncă un anumit aliment, având o predispoziţie moştenită împotriva acestuia. Copilul are preferinţe şi când vine vorba despre culoare. Copiii nu trebuie forţaţi să mănânce un aliment sau să facă un anumit lucru dacă nu le place. Cu timpul, vor învăţa să descopere acele lucruri în moduri noi", explică Dr. Ana Culcer.
După vârsta de un an şi jumătate, copilul trebuie să fie independent. El are plăcerea de a mânca singur (aici părinţii trebuie să aibă răbdare, copilul e neîndemânatic şi sigur îşi murdăreşte hăinuţele tocmai schimbate). Fiecare părinte doreşte ca micuţul să mănânce de toate şi în cantitate rezonabilă. Multe mame se simt vinovate având impresia că bebeluşul lor nu mănâncă ce trebuie sau nu suficient.
După doi ani, copilul învaţă prin imitaţie şi rolul părinţilor este fundamental, iar educaţia contează cel mai mult.
Dr Mihiotis Silvia ne îndeamnă ca mesele copiilor să devină un moment relaxant şi agreabil, pentru că astfel contribuim la dezvoltarea inteligenţei şi a autonomiei individuale a acestora.
Posteaza comentariu