Cine e de vina?

Cand auzim aceasta intrebare parca ne amintim diferite secvente din copilarie. Ca aceea in care copiii dau vina unii pe altii, ca atunci cand mama spune suparata: "Tu esti de vina!" sau "Din vina ta s-a intamplat asta!"

 

Te astept pe Forum sa discutam despre acest subiect in fiecare Luni, intre 10 si 15.  Click AICI

 

Ne-am obisnuit inca de atunci sa cautam vinovatul. Unoeri e simplu, situatia e clara, cineva a gresit si poarta responsabilitatea a ceea ce s-a intamplat, este pedepsit, incearca sa repare, sa indrepte, isi cere scuze fata de cel caruia i-a facut rau in mod direct sau indirect, voit sau intamplator.

Alteori insa este dificil de gasit un vinovat si atunci ne aflam in situatia de a gasi un "tap ispasitor" care sa tina locul vinovatului, fiind pedepsit, pus sa-si ceara iertare sau sa repare.

 

Cautarea vinovatului


Copilul care este mereu "tap ispasitor", care nu a gresit dar este pedepsit l-am intalnit cu totii mai ales in gradinita sau in scoala pentru ca educatoarele sau profesoarele considera ca pentru orice eveniment neplacut exista un copil vinovat.

Cautarea, gasirea si pedepsirea lui avand scopul unei "invataturi de minte".

Chiar daca nu exista un vinovat sau el nu este gasit, cineva "trebuie sa plateasca". Atunci apare "tapul ispasitor" si in acelasi timp si sentimentul de a fi nedreptatit, pedepsit fara motiv pe care copiii il traiesc in astfel de situatii.


Incercam impreuna sa ne amintim starea pe care o traiam in copilarie atunci cand eram gasiti vinovati sau invinovatiti pe nedrept. Fiecare are in istoria lui o asemenea amintire. Poate la un moment dat a inceput sa ni se para fireasca aceasta cautare a vinovatului si sa o practicam la randul nostru sau doar sa ne intrebam in sinea noastra: "Cine este de vina?"


Pe de alta parte, incercam astazi sa aflam la ce foloseste cautarea, gasirea si pedepsirea unui vinovat si de ce parintii folosesc de atatea ori acest cuvant pentru copiii lor sau pentru ei insisi. Fiindca de multe ori auzim parinti care se invinovatesc pentru tot felul de lucruri: "E vina mea ca nu mananca", spune o mamica vorbind despre fetita ei.

"Ce vina am eu ca este racit si n-am mai putut merge la patinoar?", se intreaba un tatic. Sigur ca exista, uneori presant, un sentiment de dreptate, de restabilire a dreptatii, de pedepsire a celui ce a gresit dar…


Acest interes pentru gasirea vinovatului abate atentia de multe ori atat de la evenimentul petrecut cat si de la cei care au fost implicati. Parca n-ar conta cum s-au intamplat lucrurile, care sunt cauzele sau consecintele. Gasirea vinovatului, numirea lui "Tu esti!", pedepsirea lui sunt menite parca sa stearga evenimentul si efectele lui.

 

Efectul asupra copilului

 

Vedem in parc un copil care cade din leagan si mama lui care ii spune: "Tu esti de vina!" in loc sa vada copilul, starea lui, suferinta, cauzele din care a cazut, sa-l consoleze sau sa-l invete cum sa se fereasca de asemenea incidente.


In cazul multor conflicte, oamenii nu reusesc sa gaseasca o rezolvare intrucat isi concentreaza efortul si energia pentru a gasi vinovatul.

Chiar si in situatiile in care parintele vine cu copilul la psiholog, se pune direct sau indirect problema vinei. Fie parintele crede ca este de vina, ca a gresit in relatia cu copilul si scopul venirii la psiholog este sa "repare ce a stricat", fie considera copilul sau adolescentul ca fiind de vina pentru ceea ce nu merge sau pentru comportamentul lui.


Cred ca este important in contextul discutiei noastre de astazi sa spunem ca sentimentul de vinovatie este trait de fiecare persoana in diferite moment ale vietii si cu diferite intensitati. Uneori este superficial, alteori foarte profund, coplesitor chiar.

 

Vinovatia se asociaza si la adulti si la copii cu sentimente de neputinta, ura, inferioritate, neincredere in sine. Copilul care este invinovatit sistematic ajunge sa creada ca este de vina orice s-ar intampla, chiar si evenimente cu care nu are nicio legatura sau pe care nu le poate influenta in niciun fel (de exemplu moartea cuiva, despartirea parintilor, eseurile sau frustrarile adultilor din jurul lui).

 

De aceea a abuza de aceasta cautarea cu orice prêt a vinovatului si accentuarea vinovatiei copilului sau adolescentului au efecte negative asupra dezvoltarii psihologice, asupra increderii in fortele proprii. Copiii pot deveni inhibati, lipsisti de curaj, cautand mai degraba sa evite pedepsele decat sa caute activitati placute sau utile. Uneori in asemenea situatii, apar comportamente cum ar fi minciuna sau furtul prin care copilul sau adolescentul incearca sa evite discutia sau confruntarea cu adultul, sa evite o eventuala pedeapsa, amenintare sau invinovatire.

Daca ai intrebari, click aici

Psiholog Anca Pietraru

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod