O alta parte dintre parinti considera insa bebelusul ca un soi de obiect care trebuie ingrijit adica hranit si schimbat si astfel nu acorda nicio importanta interactiunii cu el. Nu-i vorbesc considerand ca aceast lucru e inutil si chiar prostesc din moment ce pleaca de la premise ca bebelusul nu intelege, nu se joaca cu el pentru ca este "prea mic", sau "ce stie el sa se joace?".
Despre zambetul nou-nascutului si al bebelusului mic s-au pus de-a lungul timpului multe intrebari. Este el un act reflex care indica starea de bine somatic a copilului sau este exprimarea unei emotii? Este raspunsul la zambetul mamei sau la vederea figurii ei?
Stufdiile din ultimul an tind sa acorde insa importanta cuvenita comunicarii bebelusului cu mama ca si raspunsurilor pe care el i le da. Acestea sunt miscari diferite ca ritm, amplitudine, frecventa, diferitelor expresii mimica cum este zambetul, inchiderea ochilor, incruntare, mirare etc, sunete pe care le emite, plans si ras, actiuni care indeamna la joaca sau, dimpotriva, exprima disconfortul, nervozitatea, plictiseala.
Inca de la cateva zilei, bebelusul recunoaste mirosul mamei, apropierea si vocea ei si se linisteste cand ea este langa el. In acelasi timp, reuseste sa o cheme prin plans si mai apoi prin tipete sau gangureli. Mama invata sa deosebeasca plansul de durere, cel de foame, frig, oboseala sau plictiseala si prin asta sa se adapteze nevoilor copilului ei.
La polul opus intalnim mame care nu stiu niciodata de ce plange copilul pentru ca nu resusesc sa depisteze stare lui si ce exprima prin plans. Ele incearca sa-l hraneasca de fiecare data cand plange, apoi sa-l legene si ajung curand la disperare. In aceste situatii, este dificil de introduce ideea de joc sau de "a vorbi" cu bebelusul.
Altele stiu ca atunci cand il privesc si ii vorbeasc copilul este fericit, le priveste la randul lui, le zambeste si la cateva luni incepe sa gangureasca. Nu mai tarziu de 5-6 luni, bebelusii tin adevarate discursuri pe care le adreseaza adultului de langa ei sau unei jucarii pe care o manipuleaza sau o privesc cu atentie.
Examinarea propriilor manute si picioare, a lucrurilor din jur pe care reusesc sa le apuce, jocul "cucu-bau" pe care il joaca inainte de a implini 1 an, diferite "experimente" pe care le fac tragand de obiecte, apucand, aruncand, incercand miscari noi, ridicandu-se sunt tot atatea dovezi ale invatarii foarte rapide produse in primul an de viata.
De fapt, comparative cu ritmul invatarii, se consider pe buna dreptate ca in primii 2-3 ani ai vietii, copilul invata cel mai mult. Nicio perioada de mai apoi nu va mai aduce atatea achizitii atat in domeniul comunicarii, limbajului, expresiviatii mimice, moticitatii, jocului si interactiunii cu celalati.
Psiholog Anca Pietraru
Ii puteti adresa intrebari autorului AICI
Posteaza comentariu