9 locuri pe care trebuie să le vezi dacă ajungi în Veneţia

Piaţa San Marco este locul care apare cel mai des în fotografiile de pe internet. Dar, mai sunt o sumedenie de locuri frumoase pe care trebuie să le vizitezi. În urmă cu câteva

Piaţa San Marco este locul care apare cel mai des în fotografiile de pe internet. Dar, mai sunt o sumedenie de locuri frumoase pe care trebuie să le vizitezi.

În urmă cu câteva săptămâni, le povesteam unor prieteni cât de utilă este aplicaţia Google Maps pentru telefonul mobil. Înainte să plec într-un oraş, caut punctele în care vreau să ajung, le pun pe hartă, iar la destinaţie activez GPS-ul şi mă descurc de minune, chiar şi fără internet. Numai că la Veneţia, planurile s-au năruit cât ai zice peşte.

Oraşul este atât de întortocheat, încât la un moment dat te plictiseşti să mai urmăreşti harta/mobilul şi mergi pe unde îţi indică “nasul” (flerul).

Primul sfat: fixează-ţi câteva puncte/locuri în care vrei să ajungi şi nu face un scop din a le bifa într-o anumită ordine! Mai devreme sau mai târziu, tot vei ajunge la ele. Poate chiar întâmplător. Veneţia e atât de frumoasă încât e păcat să nu te laşi purtat pe străduţele pe care de abia încape un om şi care se termină direct în canal (deci va trebui să te întorci) sau pe podurile şi podeţele care se întind în faţa ta la fiecare câteva zeci de metri.

Piaţa San Marco. Este (probabil) locul care apare cel mai des în fotografiile de pe internet.

Şi atunci când vezi la ştiri că Veneţia a fost inundată, de unde crezi că sunt imaginile? Ai ghicit! Din San Marco. Napoleon a supranumit la Piazza – atelierul de desen al Europei.

În piaţă vei vedea o mulţime de turişti care hrănesc porumbeii, deşi, stând de vorbă cu cineva de la un chioşc, acest lucru se pare că ar fi interzis mai nou, pe motiv că păsările s-au îngrăşat peste măsură din cauza faptului că toată lumea le dă de mâncare. De aceea nu se mai vând grăunţe în incinta pieţei.

O grămadă de terase îşi aşteaptă clienţii, deşi preţurile sunt un pic cam piperate.

O cafea porneşte de la 6-7 euro, în condiţiile în care o găseşti la jumătate de preţ dacă mergi 2-3 străzi mai încolo. Pe marginile pieţei sunt magazine şi diverse buticuri şi cafenele. Printre ele şi Caffe Florian, spune-se cea mai vestită cafenea din Veneţia, deschisă în 1720.

Citeşte mai mult pe blogul meu The Guide sau urmăreşte-mă pe Facebook.

mihai-jurca
mihai-jurca
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod