Horoscop: Graniţa dintre Fecioară şi Balanţă. Ce semnifică şi cum te afectează?

Faci parte din Cuspida Frumuseţii dacă te-ai născut între 19 şi 24 septembrie.  Aceşti nativi sunt mereu în căutarea frumuseţii şi senzualităţii. Sunt persoane care se simt

Faci parte din Cuspida Frumuseţii dacă te-ai născut între 19 şi 24 septembrie. 

Aceşti nativi sunt mereu în căutarea frumuseţii şi senzualităţii.

Sunt persoane care se simt fascinate de oameni atrăgători, de artă, de lucruri frumoase sau doresc să le facă celor dragi viaţa şi căminul cât mai agreabile.

Sunt guvernaţi atât de Mercur, cât şi de Venus, adică de planeta comunicării şi planeta frumuseţii.

Aceşti nativi sunt sensibili atât în ceea ce priveşte lumea lor interioară, cât şi cea exterioară.

Pot avea o atracţie deosebită pentru modă şi sunt de obicei "în trend".

Atât Fecioarele, cât şi Balanţele se preocupă de idealurile estetice, dar se pot dovedi oarecum lipsiţi de profunzime sub aspectul emoţiilor şi al intuiţiei, ceea ce le atrage unele acuzaţii de superficialitate.

Pentru că sunt foarte orientaţi către detalii, nativii acestei cuspide pot deveni cu uşurinţă perfecţionişti.

Iar echilibrul de care dau dovadă şi capacitatea de a vedea toate aspectele unei probleme îi pun în situaţia de a se decide greu, de a lua hotărâri cu mare ezitare.

Sunt pasionată de astrologie și urmez cursurile școlii Fidelia, prima școală de astrologie din România. Îmi place să vă țin la curent cu ce spun astrele și să vă povestesc despre importanța astrologiei în relații.
Sunt pasionată de astrologie și urmez cursurile școlii Fidelia, prima școală de astrologie din România. Îmi place să vă țin la curent cu ce spun astrele și să vă povestesc despre importanța astrologiei în relații.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod