Horoscop: Ascendentul în zodia Săgetător. Află ce spune despre tine

Nativul cu Ascendent în Săgetător este înclinat spre studiu, îi plac lecturile, este atras de filozofie, religie sau cauze umanitare. Posedă un înalt simţ al corectitudinii. Este idealist şi

Nativul cu Ascendent în Săgetător este înclinat spre studiu, îi plac lecturile, este atras de filozofie, religie sau cauze umanitare. Posedă un înalt simţ al corectitudinii. Este idealist şi influenţabil, fiind profund devotat familiei. De multe ori se sacrifică pentru cei pe care îi iubeşte, pentru ca ei să aibă tot ce au nevoie.

Din punct de vedere fizic, Ascendentul în Săgetător indică o înălţime peste medie, un aspect fizic puternic, dar suplu, nativul fiind foarte dinamic şi mereu în mişcare.

Poate avea probleme abdominale, necazuri cu coapsele şi femurul sau cu ochii. Talia şi greutatea sistemului osos sunt adesea prea mari pentru greutatea coloanei vertebrale, de aceea aceste persoane, cu trecerea anilor, se apleacă simţitor. Faţa este prelungă, bine formată, nasul proporţional, ochii căprui şi binevoitori, părul castaniu închis. Este foarte activ, dar are nevoie de multă odihnă pentru că puterea sa de recuperare este mică.

Simbolul acestui semn cuprinde două categorii.

Una este indicată de partea animală a centaurului: nativii sunt porniţi să petreacă, sunt îndrăgostiţi de pribegie, îi atrag jocurile de noroc, fiind gata să rişte totul pe o carte, dând dovadă de iresponsabilitate.

A doua categorie – extrema opusă – este simbolizată prin partea umană a centaurului, ce exprimă dorinţa arzătoare spre evoluţie. Această clasă este supusă legii şi celei mai înalte morale. Pot deveni oameni de stat, iubiţi şi renumiţi pentru integritatea, corectitudinea, respectiv bunăstarea lor.

Soarele în acest semn va aduce ascensiune socială, chiar şi a celor născuţi în situaţii nefavorabile. Soarele va accentua tot ce este bun în acest semn. Jupiter, guvernatorul său, va face la fel.

Surse: Alexandru Nicolici - "Astrologie natală", "Astrologie ezoterică"

Calculează-ţi aici Ascendentul:

Sunt pasionată de astrologie și urmez cursurile școlii Fidelia, prima școală de astrologie din România. Îmi place să vă țin la curent cu ce spun astrele și să vă povestesc despre importanța astrologiei în relații.
Sunt pasionată de astrologie și urmez cursurile școlii Fidelia, prima școală de astrologie din România. Îmi place să vă țin la curent cu ce spun astrele și să vă povestesc despre importanța astrologiei în relații.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod