Horoscopul lunii octombrie. Descoperă previziunile astrelor pentru zodia ta

Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)

Luna aceasta trebuie să gândeşti mai practic şi să anticipezi evenimentele neplăcute ce ar putea să apară în viaţa ta sentimentală. Cu cât vei acorda mai multă atenţie acestui aspect al vieţii tale, cu atât vei reuşi să eviţi problemele cu partenerul, rudele sau copiii. Se anunţă mai multă armonie decât în perioada anterioară.

Situaţia ta financiară este una extrem de bună, însă totuşi trebuie să fii prudentă. Nu este indicat să faci niciun fel de investiţie, chiar dacă simţi că îţi permiţi să rişti. Este foarte important să asculţi de o persoană cu mai multă experienţă de viaţă decât tine, altfel vei regreta!

Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)

Luna aceasta vei trece de la agonie la extaz şi invers. Nu vei reuşi să îţi dai nici tu seama de ce se întâmplă în viaţa ta amoroasă, de aceea pe tot parcursul lunii octombrie vei fi total bulversată. Dacă credeai că între tine şi partenerul tău este numai lapte şi miere, vei avea supriza neplăcută să constaţi că ai fost amăgită şi trădată. Bătălia dintre voi se duce din cauza lucrurilor materiale.

Chiar dacă începi luna destul de cuminte, la finalul ei vei reuşi imposibilul. Ai toate şansele ca în această perioadă să pui mâna pe un contract bănos sau să te implici într-o afacere care va da roade imediat. Alege-ţi partenerii potriviţi, adică doar acele persoane în care poţi avea încredere deplină!

Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)

Luna începe mai puţin promiţător, însă are şanse mari să îşi ia revanşa spre final. Se anunţă modificări drastice ale stilului de viaţă şi asta datorită faptului că vei avea ocazia să cunoşti o persoană capabilă să te schimbe total. Dacă la început nu priveşti relaţia cu ochi buni, pe parcurs îţi vei da seama că aveai nevoie de tot ce ţi se întâmplă acum!

Vei munci mult în această lună, însă vei primi răsplata cuvenită. Câştigurile vor fi extrem de mari faţă de lunile anterioare, de aceea acum e momentul pentru răsfăţ. Pe lângă faptul că vei simţi o îmbunătăţire materială, te vei bucura şi de popularitate la locul de muncă.

Capricorn(22 decembrie - 19 ianuarie)

Nu pierde niciun minut din această lună aşteptând să apară Făt-Frumos pe un cal alb. A sosit momentul să dai dovadă de mai mult curaj şi să îţi expui sentimentele în faţa celui pe care îl placi. Dacă nu faci tu primul pas, există riscul să pierzi partenerul perfect pentru tine. În cazul în care eşti angajată deja întgr-o relaţie serioasă, atunci încearcă să nu dai curs discuţiilor în contradictoriu.

Chiar dacă munceşti pe brânci, luna octombrie nu îţi aduce câştigurile mult aşteptate. Nu trebuie să dai înapoi de la primul eşec pe care îl ai ci din contră, ar trebui să te impulsioneze mai mult. Eşti apreciată la locul de muncă, fapt care te-ar putea ajuta să evoluezi profesional în viitorul apropiat.

Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)

Ai nevoie de o schimbare fie că eşti angajată într-o relaţie, fie că eşti singură. Eşti tot mai hotărâtă să faci un pas hotărâtor în luna octombrie, aşa că lasă-te purtată de val şi de instinct. Cel mai probabil ai nevoie să ai lângă tine o persoană care îţi seamănă, care are aceleaşi pasiuni şi cu care ai ce vorbi, aşa că nu te opri din a o căuta!

Dacă te vei organiza bine luna aceasta, vei reuşi să îţi duci la bun sfârşit toate planurile pe care ţi le-ai făcut. Fă-ţi o listă cu cheltuielile urgente şi una cu mofturile tale iar apoi îţi va fi mult mai uşor să tragi singură concluziile. Este o perioadă favorabilă în ceea ce priveşte studiile şi vei avea ocazia să te remarci.

Peşti(19 februarie - 20 martie)

Nu sunt excluse relaţiile extraconjugale în această lună, însă acest fapt nu pare să fie o problemă pentru tine. Ai nevoie de ceva nou şi te laşi purtată de val mai mult decât oricând. Ce-i drept, nu vei suferi pentru că nu îţi pasă de consecinţe, iar orice final este unul mulţumitor pentru tine. Înainte de a lua orice astfel de decizie, gândeşte-te la persoanele care ar putea suferi în urma ta.

Chiar dacă luna aceasta vei avea ocazia de a evolua profesional, nu se anunţă veşti bune şi pe plan material. Nu e cazul să te panichezi, pentru că bugetul pe care îl ai în acest moment te ajută să trăieşti modest şi să îţi achiţi toate datoriile.

Berbec(21 martie - 20 aprilie)

Vei avea aşteptări prea mari în această lună pe plan sentimental, de aceea şi dezamăgirile vor fi pe măsură. Cel mai probabil de vină este sensibilitatea de care dai dovadă şi pretenţiile exagerate de la partenerul de viaţă. Încearcă să te calmezi atunci când realizezi că deraiezi, iar dacă nu îţi dai seama, măcar ia în considerare sfaturile celor din jurul tău!

Nu vei avea parte de prea multă linişte pe plan financiar în această lună, situaţia în care te afli fiind destul de complicată în acest moment. Vei avea şansa să scapi de toate aceste probleme doar dacă renunţi la orgoliu şi faci pace cu un partener de afaceri, un coleg de serviciu sau de studii.

Taur(21 aprilie - 21 mai)

Încearcă pe cât posibil în această lună să repari ce este stricat în viaţa ta sentimentală. Chiar dacă nu are cum să fie totul perfect, măcar tinde spre mai bine şi fă primul pas spre schimbare. Toate nemulţumirile tale ar trebui să îşi găsească rezolvare prin faptele tale, nu prin ale altora. Nu mai aştepta compromisuri doar din partea iubitului sau soţului tău!

Te vei bucura de o creştere semnificativă a bugetului în această lună. Tot ce trebuie să faci este să fii prudentă şi să nu cheltui mai mult decât este necesar. Dacă banii pe care îi câştigi trebuie împărţiţi la mai multe persoane, dă dovadă de corectitudine şi fii tu acea persoană care constată o eroare de calcul. Vei fi apreciată pentru gestul tău!

Gemeni(22 mai - 21 iunie)

Se anunţă schimbări majore în viaţa ta sentimentală în această perioadă, şi toate vor fi bune! E posibil să fi cerută în căsătorie sau chiar să te căsătoreşti, lucru dorit deja de multă vreme de tine. Toate veştile pe care le vei primi vor fi o surpriză plăcută, aşa că ai face bine să renunţi la a mai căuta nod în papură atunci când ţi-e bine. Bucură-te de moment şi lasă-te surprinsă de viitor!

Chiar dacă nu vei câştiga mai mulţi bani luna aceasta, şansele de reuşită în viitorul apropiat sunt destul de mari. Deşi simţi că poţi atinge succesul cu degetele, nu este cazul să grăbeşti cursul firesc al vieţii. Lasă-te surprinsă de cei din jurul tău, iar între timp fă-ţi cât de bine poţi treaba la serviciu sau la şcoală.

Rac(22 iunie - 21 iulie)

Dragostea va fi cu năbădăi pentru tine luna aceasta. Vei iubi pasional, interzis şi intens. Ai toate şansele să faci parte dintr-un trio amoros cu bună ştiinţă, aşa că dacă vor exista consecinţe va trebuie să îţi asumi. Eşti extrem de curajoasă şi nimic nu te poate opri să faci ce îţo dictează inima. Să trăieşti clipa e tot ce îţi doreşti în acest moment şi doar asta te face fericită!

Nu eşti deloc interesată luna aceasta de situaţia ta financiară, însă unul dintre motive este acela că ea nu îţi creează probleme. Eşti mulţumită cu ceea ce câştigi iar liniştea din acest plan  îţi permite să te concentrezi pe ceea ce îţi lipseşte în alte sectoare ale vieţii tale.

Leu(22 iulie - 22 august)

Fie că eşti singură sau ai un iubit sau o relaţie stabilă, veştile se anunţă a fi extrem de bune în această perioadă. Dacă până acum au existat unele neînţelegeri pe plan amoros, de acum acestea încep să dispară una câte una. Şi chiar dacă eşti liberă ca pasărea cerului, acum vei avea ocazia să cunoşti o persoană care îţi va schimba optica cu privire la viitorul tău!

Te concentrezi pe evoluţia ta profesională şi pe studii de aprofundare a cunoştinţelor. Nu strică să îţi lărgeşti domeniul de activitate şi să înveţi lucruri noi, mai ales că asta te va ajuta să capeţi mai multă încredere în tine. Nu alergi după bani, ci îţi doreşti să fii cât mai bună în ceea ce faci.

Fecioară(23 august – 22 septembrie)

Luna octombrie te face să fii mai îndrăzneaţă, mai ales pe plan sentimental. Dacă până acum stăteai retrasă într-un colţ, de acum vei începe să te dezlănţui. Dacă eşti angajată într-o relaţie chiar şi de puţin timp, fie vei vrea să faci un copil, fie te vei juca cu inimile mai multor bărbaţi. Din fericire, vei reuşi să te opreşti la timp şi să nu existe consecinţe.

Firea ta organizată şi chibzuită te va ajuta luna aceasta să învingi tentaţiile care te-ar putea lăsa fără bani în buzunar. Dacă iniţial te laşi dusă de val văzând că îţi permiţi din ce în ce mai multe, pe parcurs vei realiza că nu fericirea de moment contează. Acum e clipa perfectă să îţi deschizi un cont de economii sau să faci unele investiţii cu potenţial de câştig.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod