Cum să te bucuri de Sărbători şi să nu cazi în depresie dacă eşti singură


Profită de libertatea pe care o ai şi organizează o petrecere cu prietenii apropiaţi alături de care te simţi bine!
Crăciunul reprezintă unul dintre cele mai fericite momente din an, dar pentru femeile care nu au partener, el poate fi o sursă de stres. Te regăseşti în această situaţie şi te gândeşti cu groază la faptul că nu vei avea un partener alături de tine de sărbători? Atunci trebuie să ştii că te poţi bucura de sărbători chiar dacă eşti singură. De fapt, ai putea ajunge la concluzia că uneori este mai bine să fii singură în perioada zilelor de sărbătoare.

Iată ce ai putea face pentru a te bucura din plin de Crăciun şi de Anul Nou, fără să cazi în depresie.

1. Reîntregeşte-ţi familia

De când nu ţi-ai mai văzut familia? Profită de sărbători ca să mergi acasă la mama şi să stai la masă alături de toţi cei dragi sufletului tău. În acest fel, nu te vei mai simţi singură şi nici nu vei avea timp să cazi într-un butoi cu melancolie.

Cumpără pentru fiecare câte un cadou simbolic, pentru a te bucura de zâmbetul lor atunci când îl vor deschide.

2. Organizează o minipetrecere la tine

Şi ce dacă eşti singură, asta înseamnă că nu ai voie să te distrezi? Dimpotrivă, ar trebui să profiţi de statutul tău de burlăciţă pentru a face tot ceea ce nu ai fi făcut dacă ai fi avut un iubit. Sună-ţi cei mai apropiaţi prieteni şi invită-i la tine de sărbători. Nu trebuie să fie mulţi invitaţi, dar trebuie să te simţi bine în compania lor, să îi apreciezi. Niciodată nu poţi cădea în depresie dacă ai prietenii alături de tine, aşa că grăbeşte-te să pui mâna pe telefon.

3. Cumpără-ţi un cadou generos

Dacă tot eşti singură şi nu trebuie să-i cumperi un cadou de Crăciun iubitului tău, ce ai spune dacă ai investi o sumă mai mare de bani în propriul tău cadou.
Cumpără-ţi ceva ce îţi doreşti de mult timp, reînnoieşte-ţi garderoba, schimbă-ţi telefonul, în fine, ştii tu mai bine ce îţi trebuie pentru a te simţi fericită.

4.Fă o faptă bună pentru cei nevoiaşi

Dacă tu te simţi deprimată doar pentru faptul că nu ai un iubit de sărbători, gândeşte-te ce este în sufletul celor care îşi petrec fiecare zi din an de unii singuri. Copiii din orfelinate şi bătrânii din azile au o soartă mai tristă ca a ta, aşa că de sărbători, poţi cumpăra jucării şi dulciuri sau alte lucruri utile şi poţi face o vizită unui astfel de centru.

Cu siguranţă vei fi primită cu braţele deschise şi vei aduce un strop de fericire pe chipul celor de acolo. O faptă bună întotdeauna este răsplătită cu bucurie şi pace sufletească şi vei avea satisfacţia că gestul tău a făcut cuiva sărbătorile mai frumoase.

5.
Ieşi din casă


Pentru a evita depresia specifică sărbătorilor atunci când eşti singură, cel mai bine ar fi să nu stai închisă în casă. Acceptă invitaţia prietenilor de a merge la un party, mergi la un concert, ia-ţi prietena cea mai bună şi mergeţi în club sau găseşte-ţi orice ală ocupaţie, pentru a nu te gândi la faptul că eşti singură.

6. Fă-ţi un cont pe un site de dating

Ai fi surprinsă să afli câte persoane sunt în aceeaşi situaţie ca a ta, adică sunt singure de sărbători. Multe dintre aceste persoane se adună pe siteurile de dating, unde speră să găsească pe cineva dispus să le asculte şi cine ştie, poate au ocazia să lege o frumoasă relaţie de dragoste. Încearcă şi tu această variantă. Nu te vei simţi singură pe siteul de dating, ba chiar ai ocazia să-ţi cunoşti viitorul partener.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod