Energie şi culoare în noua colecţie Venice Beach by Cuccio

Colecţia de primăvară-vară Venice Beach by Cuccio exprimă dinamism, prospeţime, atitudine şi stil. Aceasta nouă colecţie cuprinde şase lacuri de unghii Cuccio Colour şi două lacuri semipermanente Cuccio Colour Veneer, într-o combinaţie de culori vesele şi intense.

Inspirându-se din spiritul Californiei, recunoscută pentru plajele sale însorite şi pline de energie, preferate atât de surferi sau de cei pasionaţi de sporturi nautice şi subacvatice, cât şi de cei cărora le place să lenevească la soare sau să înoate în Oceanul Pacific, Cuccio lansează în România la finalul lunii martie o paletă largă de nuanţe intense, în colecţia ce poartă numele uneia dintre cele mai cunoscute plaje californiene: Venice Beach.

Culorile colecţiei sunt variate şi feminine deopotrivă, cuprinzând galben, roz, mov, verde, portocali, bleu, precum şi albastru marin şi gri sidefat.

Aceste lacuri de unghii vor putea fi găsite şi în două kituri cu lacuri în variantă mini-size, care conţin şase sau opt oje. Indiferent că te pregăteşti de vacanţă, de o întâlnire sau de o petrecere cu prietenele, lacurile de unghii Cuccio sunt alegerea perfectă pentru a adăuga o notă de culoare ţinutei oricărei femei.

Brandul de lacuri de unghii Cuccio îşi are originile în anul 1981, când Roberta și Anthony Cuccio au înfiinţat un magazin de cosmetice în care comercializau lacuri de unghii Cuccio pe faimosul Venice Beach Boardwalk.

Visul lor de a construi un brand de frumuseţe la nivel internaţional, care întruchipează esența stilului de viață din California, a devenit realitate. Compania a crescut treptat, devenind unul dintre cei mai mari producător de produse pentru unghii, dar şi de înfrumuseţare, pe plan internaţional. Astăzi, milioane de femei din întreaga lume se bucură de produsele Cuccio.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod