Sedință foto beauty

Când vine vorba de ședințe foto de beauty, tehnica de realizare a unui machiaj se schimbă fundamental. Mai exact, se ia o decizie în legătură cu ceea ce urmează să faci, după o discuție cu

Când vine vorba de ședințe foto de beauty, tehnica de realizare a unui machiaj se schimbă fundamental. Mai exact, se ia o decizie în legătură cu ceea ce urmează să faci, după o discuție cu stilistul, beauty editorul și fotograful. Chiar dacă ai în cap un stil de machiaj pe care ți-ai dori să-l realizezi, dacă fotograful nu pune luminile potrivite, atunci machiajul nu o să se vadă așa cum ți-ai dorit.

Harper’s Hazaar este una dintre cele mai cunoscute și apreciate reviste din România. Recunosc, de fiecare dată când colaborez cu Bazaar, toată atenția mea este îndreptată  înspre ceea ce trebuie să fac, din dorința de a ieși totul așa cum trebuie.

Machiajul de mai sus a trebuit să fie unul natural, cu accent pus pe ochi și pe sprâncene.

Pentru asta, am folosit doar tonuri de maro, auriu, puțin (foarte puțin!) negru și la fel de puțin gloss. Pomeții i-am sculptat din fond de ten și blush ușor mai închise decât culoarea pielii, iar sprâncenele le-am pieptănat în sus, pentru a da un plus de senzualitate machiajului.

Alex Gâlmeanu, unul dintre cei mai talentați fotografi cu care am colaborat, a reușit să o pună în evidență pe Diana Moldovan (modelul ales de staff-ul Bazaar) într-un mod foarte feminin, misterios și, în același timp, să radieze de naturalețe.

Deși știam că toată echipa este formată de profesioniști, de-abia după ce a apărut revista pe piață și am văzut-o pe Diana atât de frumoasă cu machiajul făcut de mine, am putut să respir ușurată.

Îmi făcusem treaba până la capăt. :)

Articol realizat de www.siminabradeanu.ro

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod