Cinci sfaturi pentru o piele sanatoasa si stralucitoare

Indiferent ce produse de ingrijire a pielii folosesti, acestea trebuie sa fie adaptate tipului tau de epiderma, pentru a fi sigura ca vei obtine rezultatele scontate. De asemenea, nu tot ce este indicat pentru prietena ta, de exemplu, iti va fi si tie de folos. Alteori, cu toate ca respecti regulile de ingrijire si hidratare a pielii, ai sentimentul ca nu faci nici un progres.

Cearcanele ar putea fi indiciu al unei afectiuni organice

Indiferent cat de bine te odihnesti in timpul noptii, dimineata constati ca cearcanele nu au disparut ci, dimpotriva, par mai adanci si mai intunecate... Dincolo de aspectul de ordin estetic, acest lucru ar putea reprezenta un semnal de alarma indicand oboseala, anemia, probleme de digestie, insuficienta oxigenului sau chiar afectiuni renale. De aceea, inainte de a incerca sa remediezi problema apeland la cosmeticiana, consulta un medic.


Este posibil si sa fii perfect sanatoasa, iar cearcanele sa aiba la baza ratiuni de ordin ereditar. In orice caz, asigura-te ca te odihnesti suficient si mentine o dieta saraca in grasimi si bogata in fibre. Daca trebuie sa te duci la o petrecere, incearca sa aplici doua comprese cu apa rece timp de 15 minute - acest lucru ar putea estompa cearcanele, sau mascheaza-le cu ajutorul uni baton corector.

Dimineata observi ca perna este impregnata de crema ta de noapte...

In fiecare seara, te demachiezi cu atentie si iti aplici un strat de crema nutritiva, dupa care te culci linistita, stiind ca "ti-ai facut datoria" fata de tenul tau. Insa, dimineata constati ca perna este patata de crema... iar fata ta nu a beneficiat prea mult de efectele produsului respectiv! Iata cum ai putea solutiona aceasta problema.


Pune in palma putina crema si freaca-ti incet palmele. Caldura emanata in urma acestui procedeu va lichefia crema, care va putea fi mai usor absorbita in piele. Maseaza-te apoi pe fata cu blandete si vei simti cum produsul patrunde mai bine in profunzimea epidermei.

Sapunul iti usuca pielea...

In mod firesc, iti place sentimentul acela de prospetime si vigoare pe care il ai atunci cand te speli pe fata cu apa rece dimineata. Dar sapunul iti usuca pielea... In acest caz, probabil ca epiderma ta este predispusa deshidratarii si este mai bine sa folosesti un demachiant bland (de preferinta, si o lotiune tonica ulterior).

Sfatul este valabil si pentru acele femei cu ten normal si chiar gras. Unica diferenta este aceea ca produsul respectiv va trebui adaptat fiecarui tip de ten. O alta solutie este ca, imediat dupa ce te-ai spalat pe fata cu apa si sapun, sa aplici un strat de crema hidratanta, pentru a preveni uscarea pielii.


Nesuferitele vinisoare rosii...

Multe femei se confrunta cu aceasta problema: prezenta unei "retele" fine de vinisoare rosii pe coapse, pe piept sau pe abdomen. Acestea sunt un indiciu ca pielea nu se poate adapta cu expansiunea brusca a tesutului muscular din profunzime. Cu alte cuvinte, ai slabit sau te-ai ingrasat subit. Fenomenul apare de regula la pubertate, in convalescenta dupa o boala in urma careia ai pierdut mult in greutate sau cand esti insarcinata.

Ce poti sa faci? Adevarul este ca, daca au aparut, nu exista nici un remediu pentru a le indeparta, in afara de acela de a lasa timpul sa treaca - pentru ca, treptat, vinisoarele se decoloreaza si capata nuanta naturala a pielii. Pentru a preveni reaparitia sau agravarea lor, ai grija ca pielea sa fie in permanenta bine hidratata, aplicand lotiune de corp dupa fiecare dus sau baie.
Nu in ultimul rand... de ce nu ai folosi fond de ten sau baton corector pe alocuri? Nu este menirea lor sa mascheze imperfectiunile pielii?

Folosesti crema nutritiva, dar ti se pare prea grasa pentru tenul tau

Este important sa alegi o crema adaptata tipului tau de ten. Numai pentru ca un produs este foarte gras si "incarcat", avand un puternic efect nutritiv, nu inseamna ca este mai benefic. Uneori, efectul ar putea fi chiar cel opus. O solutie ar putea fi ca, inainte de aplicare, sa stropesti cu putina apa produsul (cantitatea pe care ti-ai pus-o in palme, desigur).



 

Comentarii (2)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Gabriela pe 8 Oct 2009, 23:01
    vinisoarele de pe fata

    Mda batonul corector si fondul de ten... ar trebui sa le eliminam incet incet nu sa devenim dependente de ele, o problema nu se acopera, ci se trateaza si in cel mai bun caz se previne!!!

    0
    3

  • ursachi constantin pe 5 Feb 2009, 22:40
    cosuri

    Folosesc produse de curatare a tenului, in fiecare zi ma spal pe fata ...cu scopul de a scapa de cosuri.Am mai folosit si creme de cosuri ...dar nu imi trec...Ce pot face??

    1
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod