Esentele naturale vegetale

Planta cu toate partile ei, de la radacina pana la floare este principalul furnizor de substanta parfumata. Dar, din cauza preturilor imense pe piata mondiala (un kilogram de ulei de trandafir costa in jur de 10.000 euro) si a faptului ca materia prima naturala se gaseste in cantitati limitate, astazi nici un parfum nu se mai construieste in exclusivitate din substante naturale. Toate creatiile cunoscute sunt forme combinate de ingredienti naturali si sintetici, de natura si chimie. De la unele plate sunt utilizate in parfumerie doar florile ori coaja fructelor, altele insa sunt folosite integral. Iata mai jos cele mai des intalnite esente de origine naturala vegetala:

Ambra: provine din rasina prelucrata a numeroase conifere si are o aroma cu iz de fum, zgura si miere. Este utilizata in special ca nota de baza pentru parfumurile orientale sau florale grele ori dulci si confera parfumurilor o invaluire calda, vibranta. Uneori totusi ambra este folosita ca nota initiala pentru a crea o aura stralucitoare parfumului, aura din care se desprind ulterior alte arome. Ambra este componenta de paza pentru Dune de la Christian Dior, Obsession de la Calvin Klein, Cinnabar de la Estee Lauder si Diva de la Emanuel Ungaro.

Bergamota: este o specie de portocala mica si verzuie, asemanatoare ca forma cu perele, cu gust de lamaie dulce si miros curat, profund si tenace. Este inclusa in compozitia parfumurilor cu aroma de fructe sau buchete florale si adauga acestora o nota mediteraneana, racoroasa si usor acidulata. O intalnim in Loulou de la Caharel, Kenzo de la Kenzo si Sunwater de la Lancaster si alaturi de mandarine in Tandre Poison de la Christian Dior.

Iasomia: aroma magica a iasomiei este cunoscuta din vremuri stravechi iar frumusetea florii este considerata unica. Are un efect erotic si fara mirosul ei impetuos si armonios nu ar exista astazi aproape 90% dintre cele mai cunoscute parfumuri. Este o cultura extrem de costisitoare pentru ca florile de iasomie trebuie culese manual, dimineata, inainte de rasaritul soarelui.
Sunt sute de varietati de iasomie si este cultivata in numeroase tari: Italia, Egipt, India, Maroc, Tunisia insa toata lumea este de acord ca cea mai bina iasomie se cultiva la Grasse din Provence, capitala necontestata a lumii parfumurilor. O gasim in proportie mai mare in Carolina Herrera de la Carolina Herrera (trei specii: frantuzeasca, spaniola si indiana!), Beautiful de la Estee Lauder si Dolce&Gabbana de la Dolce &Gabanna.

Fructele: utilizate pentru aromele lor incantatoare si apetisante, fructele sunt o componenta des intalnita, creandu-si propria lor clasa: parfumurile fructate. Esenta extrasa din coaja din fruct sau din samburii lor este utilizata in toate cele trei note ale parfumurilor in functie de intensitatea si durabilitatea aromelor lor. Cele persistente si puternice in note de baza si mediane( mure, mango, coacaze) iar cele cu miros proaspat si volatil in notele initiale (struguri, mere, pepene indian, ananas). Descoperiti si "gustati" prunele din Escape de la Calvin Klein si din Moschino de la Moschino, perele din Champs Elysee de la Guerlain, mango din Havana pour elle de la Aramis, merele din - Eva de la Joop!, caisele din Jaipur de la Boucheron, nuca de cocos din Casmir de la Chopard, zmeura din Van Cleef de la Van Cleef and Arpels, coacazele negre din Safari de la Ralph Laurent, pepenele galben in Duende de la Jesus del Pozo.

Lichenii si ferigile: sunt cele care au nascut categoria de parfumuri fougere si chypre. Lichenii sunt o specie cat se poate de comuna, care creste peste tot in zonele muntoase ale Europei de nord si se cultiva pe scara larga pe teritoriul fostei Iugoslavii. Lichenii aduc buchetelor florale, parfumurilor "verzi" ci celor orientale o blandete catifelata. Multe parfumuri "romantice" ar fi gretoase fara aportul sau atenuant si subtil. In Jicky de la Guerlain, Mitsuko de la Guerlain, in no 19 de la Chanel, in Vent Vert de la Pierre Balmain, Vanderbilt de la Gloria Vanderbilt, Estee de la Estee Lauder.


Lemnul de santal: este lemnul parfumat si delicat al unui copac din India caruia i se mai spune si "arborele alb de Marabar", considerat vreme de secole arbore sacru. Este inestimabil ca fixator de aroma si degaja o mireasma imbatatoare, molcoma si onctuoasa. Este utilizat in special in parfumurile orientale dar pastreaza unitara si aroma parfumurilor florale opulente. Este utilizat intr-o proportie aproape incredibila, de 22%, in Samsara de la Guerlain. Gasim de asemenea ca ingrediente de baza in parfumuri lemn de cedru, de gaiac, de trandafir african, de pin, stejar aromat etc.

Mirodeniile si ierburile aromate: sunt des utilizate pentru a incununa miresmele calde si aromate ale multor parfumuri. Sunt de gasit in parfumurile orientale, ca si in cele florale, fructate si chiar in cele proaspete pentru a da consistenta si durabilitate mirosului. Utilizarea lor pe scara larga a dus la dezvoltarea unei sub-clase de arome, denumita "spicy", "aromat" sau "picant" si adaugata claselor de baza (fructat-aromat ca Noa-Noa de la Otto Kern sau floral-spicy ca 5 Avenue de la Elizabeth Arden). Iata cateva mirodenii si ierburi aromate utilizate ca ingredienti in parfumerie: cuisoarele, scortisoara, nucsoara, coriandrul, ghimbirul, anasonul, busuiocul, maghiranul, piperul, tarhonul, menta (in procent foarte mare in Roma de la Laura Biagiotti), tamaia, etc.

Trandafirul: regina de necontestat a tuturor florilor este utilizata pe scara foarte larga in parfumerie, existand sute de soiuri, intr-o diversitate uluitoare. Cele mai cunoscute specii sunt Rose de mai (trandafir mic, cu miros dulceag si aspect neinsemnat, care creste in zona Grasse din Provence) si Tea Rose (trandafir cu aroma grea, de tanin). O gama larga de trandafiri formeaza inima parfumului Paris de la Yves Saint Laurent. Mai gasim trandafir alb de Damasc in Tresor de la Lancome si in Jardins de bagatelle de la Lancome, trandafir egiptean in Ysatis de la Givency, trandafir marocan in Joy de la Jean Patou, trandafir anatolian in Tocade de la Rochas si Ungaro de la Ungaro, trandafir bulgaresc in Magie Noire de la Lancome si Arpege de la Lanvin, trandafir "de France" in Miss Dior de la Christian Dior, trandafir "Prelude" in Bvlgari de la Bvlgari.
Trandafirul bulgaresc este considerat chintesenta rozelor si din petalele sale se prepara cea mai scumpa esenta uleioasa din lume: dintr-o jumatate de tona de petale nu se obtine mai mult de un gram de esenta.

Tuberoza: floare cu miros extrem de puternic si persistent, nu face parte din familia trandafirilor cum gresit este considerata (datorita numelui probabil) ci este o specie de crin cu lujer inalt si inflorescenta mica, alba. Are o mireasma atat de patrunzatoare si ametitoare incat in Renastere tinerelor femei le era interzis sa se plimbe prin gradinile de tuberoze, pentru a nu cadea prada pasiunii masculine pe care senzuala mireasma ar fi transformat-o intr-un delir. Este des utilizata in parfumurile florale aducand consistenta si senzualitate aromelor: in proportie mai mare in Panthere de Cartier sau in combinatie cu alte flori inmiresmate in Jardins de bagatelle de la Lancome.

Violetele: sunt flori mici, albastrui care pe cat sunt de frumoase si delicate pe atat sunt de nefolositoare parfumeurilor! Esenta de violeta se extrage din frunzele acestei plante nu din petalele sale! Mai mult chiar, cea mai "buna" esenta de violeta se extrage din bulbul de... iris florentin (o specie mica de stanjenel) care face din Pleasure de la Estee Lauder o sinfonie de... violete.

Vanilia: provine din semintele unui soi de orhidee cataratoare larg raspandita in zona sud-americana, iar aroma ei dulce, speciala este cunoscuta de toata lumea. Utilizata cu masura in notele de baza adauga o atingere senzuala, gingasa si romantica parfumurilor orientale, florale sau fructate. O gasiti uneori sub denumirea de "boabe de tonka" nefiind altceva decat "numele de scena" al vaniliei clasice. Dezvolta miresme foarte blande in Poeme de la Lancome si Narcisses de la Chloe.

Ylang-ylang: este o mireasma forte, unica, cu puteri hipnotice care intra in componenta multor parfumuri, in special cele cu inclinatii orientale.
Este floarea delicata cu aspect filiform al unui arbore filipinez. Adauga o nota tropicala, imbatatoare si pronuntata parfumurilor care dezvolta arome pluri-florale. Este o aroma extrem de tenace si, ca mai toate miresmele provenite de la tropice, trebuie utilizata cu maxima grija si discretie. Este de gasit in Asja de la Fendi, in Diorissimo de la Christian Dior si Opium de la Yves Saint Laurent.

Pentru a intregi imaginea diversitatii de flori utilizate in parfumerie iata doar alte cateva specii ale caror flori sunt utilizate cu precadere: tuberoze, gardenii, crini, magnolii, camelii, bujori, orhidee, muscate, iris, liliac, lacramioare, mimoze, frezie, garoafe, levantica, narcise, zambile,

Alte cateva esente naturale vegetale unice utilizate ca ingrediente:
flori de palmier din Caraibe in Havana pour elle de la Aramis;
mac albastru din Muntii Himalaya in Poeme de la Lancome;
castravete verde in L'eau d'Issey de la Issey Miyake;
ceai verde in CK One de la Calvin Klein;
opoponax, o rasina cada si dulce cu aroma de ciocolata in Oscar de la Renta de Oscar de la Renta;
nectar de smochine in Good Life for Women de la Davidoff;
seminte de frezie sud-africana in Gucci Rush de la Gucci;
rosie pitica in Les Belles de Ricci (verde) si flori de alun in Les Belles de Ricci (albastru) ambele de la Nina Ricci.

cristina@atmosphere.ro ">

Articol

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod