Părul gras. 8 cauze şi soluţii. Descoperă remediile!

Femeie cu părul lung negru

Îngrăşarea părului este cauzată de excesul de sebum, substanţa uleioasă secretată de glandele sebacee de la nivelul scalpului. Află cum să tratezi părul gras
Aceasta are rolul de a proteja firele de păr şi de a le menţine hidratate, fiind metoda naturii pentru un păr sănătos şi rezistent. Dar atunci când părul se îngraşă foarte repede şi ești nevoită să te speli pe cap în fiecare zi, ai de-a face cu producţia în exces de sebum la nivelul scalpului. Iată câteva cauze şi soluţii pentru părul gras:

Foloseşti un şampon agresiv

Şamponul care conţine mult detergent îndepărtează orice urmă de grăsime de la nivelul scalpului şi provoacă deshidratarea pielii. Deşi ai putea crede că te ajută să cureţi foarte bine părul de sebum, de fapt acest produs cosmetic poate fi responsabil pentru părul gras cu care te confrunţi. Dacă pielea ta este uscată, glandele sebacee vor produce şi mai mult sebum pentru a o hidrata, ceea ce conduce apoi la îngrăşarea rapidă a părului. În cazul în care foloseşti un astfel de şampon, pe care îl recunoşti după faptul că produce multă spumă în timpul şamponării, este indicat să renunţi şi să alegi variante mai blânde, cu mai puţin detergent. Poţi opta pentru şampoanele pentru copii sau pentru cele dermatocosmetice pentru păr gras.

Aplici mască de păr şi balsam la rădăcină

Aceste produse pentru îngrijirea părului sunt concepute pentru a repara firele de păr pe lungime, pentru a le hidrata, a le oferi strălucire şi rezistenţă.
Iar din aceste motive, în compoziţia lor se pot regăsi substanţe care nu sunt la fel de benefice şi pentru scalp, putând să stimuleze secreţia de sebum. Este de preferat astfel ca de fiecare dată când foloseşti măşti cosmetice sau balsam pentru păr să aplici numai pe lungime, insistând asupra vârfurilor, şi să eviţi scalpul.

Masezi viguros scalpul

O altă posibilă cauză pentru care te confrunţi cu părul gras este masajul riguros pe care îl faci la fiecare spălare pe cap. Masajul este benefic pentru pielea capului, stimulând circulaţia, fapt ce duce la o oxigenare mult mai bună a rădăcinilor şi un transport adecvat de subtanţe nutritive la nivelul acestora.
Dar atunci când masajul este prea viguros, determini şi o stimulare excesivă a glandelor sebacee, care vor produce astfel mai mult sebum, responsabil pentru efectul de păr gras. Masează delicat scalpul la fiecare spălare, fără să apeşi sau să freci pielea prea tare. De asemenea, masajul nu ar trebui să dureze mai mult de un minut.
 

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod