Frumuseţe. 6 trucuri ca să-ţi aperi părul de vremea umedă. Ţine sub control firele rebele!


Te-ai străduit să-ţi faci o coafură impecabilă, dar imediat ce ai ieşit afară din casă, părul tău se "zburleşte" tot? Umezeala din atmosefră este vinovată pentru asta în sezonul rece.
Iar cauzele sunt simple: părul, în special cel deshidratat, are tendinţa de a absorbi umezeala din aer, care apoi îi modifică temporar forma.

Descoperă câteva trucuri pentru a-ţi proteja părul de aceste efecte:

Alege un şampon cu glicerină

Foloseşte un şampon care conţine cât mai multă glicerină. Pe lista de ingrediente a unui produs, componentele sunt trecute în ordinea cantităţii. Primele sunt în concentraţia cea mai mare, prin urmare cumpără un şampon care are ingredientul glicerină sau "glycerin" cât mai sus pe listă. Aceasta are capacitatea de a hidrata firul de păr şi de a închide cuticulele, protejând astfel de efectul de păr răvăşit din cauza umidităţii.

Aplică balsam şi mască

Un păr bine hidratat este mult mai puţin afectat de umezeala din aer şi, prin urmare, mai neted şi ordonat.
Iar folosirea balsamului este pasul obligatoriu pentru hidratare intensă. Aplică balsam după fiecare spălare şi o mască nutritivă cel puţin o dată pe săptămână.

Foloseşte foehnul când părul tău este 90% uscat

Deshidratarea este cauzată în mare parte şi de folosirea foehnului şi a aparatelor de coafat pe bază de căldură. Iar ca să eviţi uscarea excesivă, lasă-ţi părul să se zvânte în mod natural, până la 90%, şi doar când este uşor umed foloseşte aerul cald al foehnului.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod