5 coafuri în tendințe pentru vara 2019


În sezonul acesta, coafurile voluminoase vor fi cele mai populare stiluri. Vei vedea la fiecare pas păr texturat, accesorii masive și cocuri cu aspect răvășit.
De la cozi înalte prinse cu elastic gros și până la împletituri în care sunt integrate eșarfe, mărgele sau panglici, vei avea la dispoziție o mulțime de opțiuni interesante din care să alegi. Există variante de coafuri cool chiar și pentru părul scurt în acest sezon. 

Iată cinci coafuri în tendințe pentru vara 2019:




Coadă accesorizată


"Cozile accesorizate sunt un must have sezonul acesta", declară hairstylistul Devin Toth pentru popsugar.co.uk. "Îți poți înfășura fâșii de piele, fire din metal sau panglici din material textil la baza cozii. De asemenea, îți poți lega coada cu o fundă, o panglică sau o bandană. Poți lăsa astfel de materiale mai lungi, astfel încât să se integreze în coadă", adaugă specialistul.



Împletituri decorate


"În această vară împletiturile vor fi întrepătrunse cu material textil sau inele pentru păr", spune Toth. Vom vedea sezonul acesta accente de culoare incluse în cozile împletite, dar și bijuterii și accesorii adăugate în coafurile împletite. Pot fi plasate atât aproape de scalp, cât și pe lungime sau la vârfuri. De exemplu, poți să folosești o eșarfă subțire pe care să o legi de una dintre cele secțiuni de pă pe măsură ce realizezi o împletitură clasică în trei.



Nod de păr răvășit


Părul pe jumătate prins într-un nod răvășit în creștetul capului este una dintre coafurile care se mențin în tendințe deja de câțiva ani.
Dar sezonul acesta nodul de păr este unul răvășit, iar pentru a obține mai mult volum nu uita să-ți tapezi părul înainte de a-l prinde în coc. Este o coafură ideală pentru vară. Îți va ține părul departe de față, dar în același timp îi vei putea expune lungimea.



Coadă texturată


Textura, buclele și onduleurile sunt perfecte pentru a oferi un plus de originalitate unei cozi simple prinse la spate. Poți oferi textură pulverizând un spray special pentru texturare. O altă variantă simplă este aceea de a-ți prinde părul într-un coc înalt răsucit înainte de culcare.
Dimineață vei avea onduleuri ideale pentru a crea o coadă texturată și cu mai mult volum.



Păr scurt, prins cu agrafe


Cozile accesorizate sunt un trend important pentru această vara, dar și femeile cu părul lung pot adopta un astfel de look, cu unele modificări. "Părul scurt poate fi prins pe timpul verii în sus sau la spate într-o coafură cu aspect de coc răvășit", spune Toth. "Vom vedea păr prins cu agrafe și clame extravagante, în special cele care includ cuvinte", declară hairstilistul.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod