Nimeni nu e prea ocupat pentru a da un telefon

de Elena M., 13 Septembrie 2017

Deseori ne este foarte greu să ne recunoaștem propriile slăbiciuni și adoptăm soluția cea mai simplă: de a ne găsi scuze când ceva nu merge cum ar trebui. Mai mult decât atât, facem ce facem și le găsim scuze și celor din jurul nostru. De câte ori nu vi s-a întâmplat să spuneți “nu e vina lui, a avut o zi foarte proastă” sau “nu ne-am întâlnit astăzi, e foarte ocupat la serviciu”?
Ne-am transformat toată viața într-o continuă așteptare, așteptăm jobul acela care să ne aducă primul million de euro, ne așteptăm prințul pe cal alb să ne bată la ușă, așteptăm ora 18:00 să plecăm de la serviciu, așteptăm weekendurile ca să putem simți că trăim! De ce?  
Cred că trebuie să înfruntăm niște adevăruri și să ne dăm un reset la tot ce înseamnă viața noastră.
 
Ai două opțiuni: să stai să îți plângi de milă, deoarece meriți mult mai mult decât primești sau să mergi înainte orice ar fi și să muncești pentru ceea ce îți dorești. Să te mai întreb care dintre cele două este rețeta succesului? 
  
O să încep prin a vă spune că nimeni nu este prea ocupat pentru a suna sau pentru a răspunde. Noi, femeile, avem un dar incredibil de a înțelege oamenii din jurul nostru când fac asta, dar nu e nimic de înțeles. Este atât de simplu: nu a considerat important să vă răspundă! Cu cât mai repede încetați să le găsiți scuze acestor oameni, cu atât mai repede lăsați oameni care vă respectă cu adevărat să între în viața voastră. 
  

Nu mai încercați să multumiți pe toată lumea!

Este imposibil! Întotdeauna va există acea persoană care să aibă ceva de spus cu privire la stilul tău de viață, cu privire la alegerile tale și care te va critica încontinuu.
Vrei să te stresezi și pentru asta? Sau alegi să îți trăiești viața așa cum consideri tu? Chiar consideri că trebuie să te intereseze părerea lor? Eu zic să te mai găsești o dată când mai ai tendința să încerci să mulțumești pe toată lumea! Este mai mult decât suficient dacă te faci pe tine fericită!  
Crede-mă! 
 
Nu mai crede în basme! Nu o să vină nimeni să îți lase pe prag viața ta perfectă la care râvnești de când ai devenit adult. 
Nu mai aștepta nimic! Sunt momentele acelea când suntem nefericiți și involuntar ne așezam și așteptăm un miracol, o persoană să vină să repare tot. Dar viața reală nu e chiar așa! Problemele nu pot fi rezolvate cu o baghetă magică! 
Care este miracolul vieții reale? Când viața devine grea, ridică-te, ține capul sus, nu aștepta nimic sau pe nimeni care să îți rezolve problemele și bazează-te pe tine! O să fii surprins de câte poți face și câte răspunsuri vei găsi în tine!

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod