Tori Spelling a fost spitalizată în secret


Actriţa a fost spitalizată în secret pentru şase zile şi s-a externat sâmbătă, pentru a continua filmările la reality show-ul "True Tori", care a început pe 22 aprilie, cu un episod despre problemele sale în căsnicia cu actorul Dean McDermott.

Tori Spelling - în vârstă de 40 de ani, care filmează în prezent noi episoade din reality show-ul "True Tori", difuzat pe postul american Lifetime, despre problemele sale în căsnicie cauzate de infidelitatea soţului său, actorul canadian Dean McDermott, dezvăluită în presă în decembrie 2013 - a părăsit, sâmbătă, o clinică necunoscută, unde a fost spitalizată timp de şase zile, fără să se cunoască însă motivele internării, informează cotidianul britanic Daily Mail, citat de Mediafax.

Actriţa a început deja, în cursul zilei de duminică, să filmeze pentru noua emisiune, fiind fotografiată în apropierea casei sale din Studio City, California, cu o expresie obosită pe chip şi vizibil slăbită.

Potrivit unor surse, Dean McDermott a fost alături de soţia lui pe toată perioada spitalizării.

"Dean sosea la 10 dimineaţa şi nu pleca până la 8 seara. Părea foarte stresat şi îngrijorat. Aducea mâncare şi pleca de lângă Tori numai ca să ia aer sau să dea un telefon"
, a declarat o sursă pentru E! News.

Nu se cunoaşte motivul exact al spitalizării actriţei, însă fiica mogulului media Aaron Spelling a început să piardă drastic în greutate după ce în publicaţia US Weekly au apărut informaţii conform cărora Tori Spelling fost înşelată de soţul ei cu o femeie în vârstă de 28 de ani, Emily Goodhand, care a dezvăluit ulterior acest lucru în presă.

Vestea spitalizării actriţei a venit după ce au apărut informaţii în presă conform cărora Dean McDermott ar fi avut şi alte aventuri, despre care acesta va vorbi în cadrul viitoarelor episoade ale reality show-ului.

"Lucrurile vor fi tranşate şi Dean va recunoaşte în faţa lui Tori că a înşelat-o nu numai cu Emily Goodhand, în Toronto, ci şi cu alte femei"
, a declarat o sursă pentru RadarOnline.com.

"Acestea au fost aventuri de o noapte, nu relaţii pe termen lung", a precizat aceeaşi sursă.

În primul episod al reality show-ului "True Tori", Dean McDermott, în vârstă de 47 de ani, a recunoscut că şi-a înşelat soţia, cu care are patru copii, înainte de a se interna într-o clinică de reabilitare, în luna ianuarie.

Tori Spelling şi Dean McDermott sunt căsătoriţi din 2006 şi au împreună patru copii - Liam, în vârstă de şase ani, Stella, în vârstă de cinci ani, Hattie, în vârstă de doi ani şi Finn, în vârstă de un an şi cinci luni, notează Mediafax.

Tori Spelling este protagonista reality show-ului "True Tori", difuzat din 22 aprilie la televiziunea Lifetime.

De asemenea, anul acesta, ea va juca într-un nou serial TV, "Mystery Girls", alături de fosta ei colegă din serialul "Beverly Hills 90210" Jennie Garth.

Actriţa americană, fiica regretatului producător Aaron Spelling, a mai jucat în filme de televiziune, precum "Co-Ed Call Girl", şi a fost protagonista unor reality show-uri, precum "Tori & Dean: Inn Love".


Foto: AFP/Mediafax

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod