Sofia Vergara și Joe Manganiello au stabilit data nunții


Actrița columbiană și logodnicul său se vor căsători pe 20 noiembrie.
Vedeta de 43 de ani și actorul american în vârstă de 38 de ani, prezent pe marile ecrane în pelicula "Magic Mike XXL", se vor căsători la Palm Beach, Florida, unde au rezervat resortul The Breakers, poziționat la ocean și unde pot fi primite aproximativ 800 de persoane, relatează publicaţia US Weekly, citată de Agerpres.

"Ei vor ca toți membrii familiilor și prietenii lor să le fie alături pentru a sărbători", a declarat o sursă apropiată celor doi pentru US Weekly, adăugând că "va fi cea mai distractivă nuntă care a fost organizată vreodată, iar Sofia și Joe sunt cu adevărat fericiți".

Vergara și Manganiello sunt împreună din vara anului 2014 și s-au logodit în decembrie anul trecut.

Actrița Sofia Vergara a jucat recent alături de Reese Witherspoon în filmul de acțiune "Hot Pursuit" și interpretează rolul Gloria Pritchett-Delgado pentru sitcomul Modern Family, produs de ABC.
Manganiello a devenit cunoscut pentru portretizarea personajului Alcide Herveaux în serialul "True Blood", produs de HBO.


Foto: Hepta

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod