Milla Jovovich a născut al treilea copil: 10 imagini cu o familie fericită

Vedeta a născut o fetiţă, care a primit numele de Osian. Ea este al treilea copil al actriței şi al soţului acesteia, regizorul Paul W. S. Anderson.

Milla Jovovich (44 de ani) a devenit duminică mamă pentru a treia oară. Fiica mai mare a actriţei, Ever Gabo, a publicat pe contul ei de pe Instagram o imagine cu toată familia aflată în salonul de spital.

Fetiţa în vârstă de 11 ani apare alături de părinţi, sora mijlocie, Dashiel Edan, în vârstă de patru ani, şi bebeluşul născut duminică.

În 2017, când era însărcinată în patru luni şi jumătate, Milla a suferit un avort terapeutic. Actriţa a mărturisit ulterior că a trecut printr-o depresie copleșitoare, relatează Daily Mail.



Milla Jovovich şi Paul Anderson, producătorul francizei cinematografice "Resident Evil", s-au cunoscut în anul 2002, în timpul filmărilor acestei serii.

Ei s-au logodit în 2003. După o scurtă perioadă de separare, cuplul a avut primul copil în 2007, iar, în 2009 Milla Jovovich şi Anderson s-au căsătorit.


De origine ucraineană, Milla Jovovich este un fost manechin de succes care a reuşit apoi să îşi construiască o carieră în cinematografie, cu roluri în filme precum "Al cincilea element" şi cele din franciza "Resident Evil", regizate de soţul ei.



Milla Jovovich a jucat o gamă largă de roluri în filme precum "Întoarcerea la laguna albastră", "Marea ameţeală", "Hotelul de 1 milion de dolari", "Păpuşa" şi "Ultraviolet", notează Mediafax. Printre proiectele ei cinematografice se mai numără lungmetrajul "Stone", în care a jucat împreună cu Robert De Niro şi Edward Norton, şi versiunea 3D a clasicului "Cei trei muschetari", regizat de Paul W.S. Anderson, în care interpretează rolul Milady de Winter.

Paul W.
S. Anderson, în vârstă de 54 de ani, este cunoscut pentru filme precum "Nebunia cumpărăturilor/ Shopping", "Mortal Kombat", "Event Horizon", "Soldier", "AVP: Alien vs. Predator" şi "Cursa mortală/ Death Race", cu Jason Statham în rolul principal.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod