Kids in Pyramids este inaugurat de Ambasadorul Egiptului la București

În premieră, Ambasadorul Egiptului la București susține proiectul educațional Kids in Pyramids.
Mall Promenada a adus în premieră, în București, expoziția Kids in Pyramids, care, începând cu data de 10 noiembrie 2015 le oferă copiilor o imagine de ansamblu despre Egiptului Antic. Pentru a sublinia importanța acestui proiect, ambasadorul Egitpului la București, va oferi celor mici, vineri, 13 noiembrie, începând cu ora 11:00 o lecție interactivă despre cele mai imporante artefacte din patriomoniul mondial – piramidele. Prezența Excelenței sale, Alaa El Hadidi,  subliniază că astfel de proiecte nu doar contribuie la educația celor mici, ci au și un potential fantastic, deschizând noi orizonturi pentru ei, fie în direcția arheologiei, fie in direcția cultivării spiritului de aventură și de călătorie.


Turul găzduit de Excelența sa, Ambasadorul Egiptului la București se va încheia cu o fotografie de grup, iar cei mici vor avea oportunitatea unică de a-i adresa întrebări referitoare la istoria antică. Ambasada Egiptului la București salută inițiativa Mall Promenada prin intermediul căreia, un proiect educativ devine prilej de consolidare a relațiilor diplomatice, prin promovarea a unei culturi esențiale pentru istoria întregii omeniri.

Expoziţia Kids in Pyramids, prin care copii cu vârste cuprinse între 5 şi 12 ani se pot bucura de o lecție interactivă despre Egiptul Antic ce se desfăşoară între 10 noiembrie şi 4 decembrie.
Aceasta îmbină cunoştinţele istorice cu joaca ineractivă. Butaforiile realizate la scară, cât și lecțiile dinamice despre istoria fascinantului Egipt Antic reprezintă un intinerariu captivant. Pentru a fi cât mai atractivă această lecție, copiii vor putea să îmbrace straie de faraoni și să se joace în  piramide, prin sarcofage, să citească de pe papirusuri și să să exploreze o cameră a comorilor, precum şi multe alte surprize. Toate acestea au rolul de a transmite informaţii istorice într-o formă interactivă și ușor de înțeles şi de a face învăţarea mai plăcută.

Pentru a putea oferi celor mici un interval orar cât mai generos, în fiecare zi, între 9:00 - 20:00, mentorii îi întâmpină pe copii cu un curs interactiv de aproximativ 45 de minute, pregătiţi pentru a răspunde curiozităţilor celor mici despre civilizaţia egipteană.
Prețul unui bilet este de 15 Lei și poate fi achiziționat de la biroul Info Point, situat la parter. Pentru grupurile organizate de minimum 15 copii, prețul unui bilet este de 10 Lei/ persoană. Rezervările se fac pe rezervari@promenada.ro și/ sau la numărul de telefon 0726 377 978.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod