FOTO: Cum arată acum fiica lui Michael Jackson

Paris Jackson uimeşte prin frumuseţea sa şi prin aspectul fizic schimbat de la moartea tatălui ei.
Născută pe 3 aprilie 1998, Paris a apărut după moartea tatălui său îmbrăcată în negru şi purtând ochelari de vedere. La doi ani de la tragicul eveniment, ea este cu totul schimbată. Adolescenta atrage toată atenţia la evenimentele la care participă, prin frumuseţea sa şi aspectul ei natural, notează agenţia Mediafax.

Paris îşi va face debutul în cinematografie cu un rol într-un film care aparţine genului "fantasy", intitulat "Lundon's Bridge And The Three Keys", care ar putea fi lansat în 2013.

Filmul fantasy "Lundon's Bridge And The Three Keys" va fi realizat pe baza unei serii de volume scrise de Dennis H.
Christen, informează Mediafax. O vrajă străveche transformă un delfin într-un om, un blestem preschimbă un adolescent într-o libelulă şi o regină meduză bună se preschimbă într-o zână rea.
Iubirea faţă de familie şi credinţa în magie reprezintă temele centrale din această serie de romane.

Recent, cei trei copii ai lui Michael Jackson, Paris, Prince şi Blanket, i-au adus un omagiu tatălui lor, lăsând "amprentele" mâinilor şi picioarelor "regelui muzicii pop" în cimentul din faţa Grauman's Chinese Theatre, una dintre cele mai celebre săli de cinema de pe Hollywood Boulevard, Los Angeles.

Michael Jackson a murit pe 25 iunie 2009, la vârsta de 50 de ani, în urma unei "intoxicaţii grave" cu propofol, un anestezic puternic utilizat în spitale şi în clinicile medicale, pe care starul îl folosea la domiciliu ca somnifer, cu complicitatea medicului Murray.

Michael Jackson şi-a făcut testamentul în 2002 şi, potrivit documentului, copiii săi - Prince Michael, Paris Michael Katherine şi Prince Michael II - au moştenit 40% din averea sa, iar mama starului, Katherine Jackson, a primit tot 40% din avere.
Celelalte 20 de procente au revenit unor fundaţii de caritate.
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Dyutza_003 pe 2 Feb 2012, 14:56
    Buna

    Ce frumoasa e))

    2
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod